Skip to content
Politică

Predoiu, replică tăioasă pentru Ponta. Atac la două televiziuni

Premierul desemnat al PNL, Cătălin Predoiu a lansat un atac dur la adresa lui Victor Ponta. Într-o postare pe contul său de Facebook, acesta consideră că țara se îndreaptă spre o reală catastrofă cu Victor Ponta premier.

„Foamea de putere și frica de baroni îl țin pe Ponta agățat de scaunul de la Palatul Victoria.
Premierul Ponta a prins puțin curaj și a început din nou show-urile mediatice. Țara nu numai că a intrat într-un proces de declin din momentul în care Victor Ponta a fost numit premier, dar după trei ani de risipă, iresponsabilitate și proastă guvernare se îndreaptă către o reală catastrofă. Graţie „bunei reputații” pe plan extern a premierului, România a devenit o paria pentru investitori”, este de părere prim-vicepreședintele PNL.

De asemenea, acesta a acuzat televiziunile Antena 3 și RTV că sunt doi „dulăi personali ai premierului”.

„Premierul Ponta nu are nici cea mai mică idee despre cum ar fi trebuit să arate bugetul României, sau asupra riscurilor care planează asupra României, în contextul în care pacea nu este o realitate în lume sau în regiune.
Evident, pentru marioneta Ponta prioritare vor fi interesele baronilor, interese care îl vor împiedica întotdeauna să ia măsurile economice care să stimuleze competiţia onestă şi creşterea economică. Iar sondajele de casă și cei doi „dulăi” personali ai premierului – Antena 3 și RTV – ne vor spune în fiecare zi ce bine o duc românii, în timp ce buzunarele acestora sunt tot mai goale pe zi ce trece.

Orice român care își iubește țara are datoria morală să-i ceară demisia. Fiecare zi și fiecare minut pe care îl Ponta îl mai petrece în scaunul de prim-ministru se transformă într-o problemă de securitate națională pentru România.
Mă întreb, dacă foamea de putere nu îl ținea pe Ponta agățat de scaunul de la Palatul Victoria, cum ar mai fi scăpa premierul de problema numită simplu „plagiat”. Cine mai dădea o ordonanță de urgență pentru „mica” problemă care a început să atârne ca o piatră de moară de CV-ul premierului?”, a adăugat Cătălin Predoiu.

Sursa foto: adevarul.ro

5 comentarii la “Predoiu, replică tăioasă pentru Ponta. Atac la două televiziuni

  1. 1 mai prunisoara, pe tine ce te mina in lupta???? binele natiei sau functia???
    2. mai pelticeala, daca nu era FB cum mai luminai pulimea cu cit de bun esti tu cu pedeleii tai?
    3. concluzie: foame mare coane predoiule, foame mare…de putere,de bani,de cascaval. de os…

  2. … Orice român care își iubește țara are datoria morală să-i ceară demisia. Fiecare zi și fiecare minut pe care îl Ponta îl mai petrece în scaunul de prim-ministru se transformă într-o problemă de securitate națională pentru România…
    Asta ori e idiot, ori nemernic. Alta varianta nu exista. Adica toti care nu sunt cu ei sunt dusmanii tarii si atenteaza la siguranta nationala ??? Pai tocmai o asemenea replica este pur extremista si periculoasa ! Cand mai ai si nesimtirea sa spui toate astea dupa ce ai facut parte dintr-un guvern catastrofal pentru aceasta tara, cand sub nasul tau de ministru al justitiei s-a furat ca in codru, cand si-au batut joc de batrani, de bugetari, de mame, de persoanele cu handicap, de bolnavi, de tot ce a insemnat poporul roman mai putin sleahta lor de basisti nesatui, inseamna ca te incadrezi doar in una din cele doua categorii enuntate. Nici la prosti nu mai tin astea, Predoiule ! Si poate vei intelege candva ca nu suntem o tara de prosti cum ne-ati crezut voi, basistii !

  3. Domnule Predoiu in primul rand santeti un tradatora ti tradat PNL pentru niste interese meschine stiti dv mai mult,domnul Ponta face parte din alta orientare ca dv si atat timp cat este pentru elberarea Romaniei de marasmul dreptei pusa pe capatuiala lasatil acolo nu fortati nota

  4. =domnule Predoiu,nu ai intelesc ca nu vei fi niciodata premier,asta este ,promisiuni de campanie electorala,
    =poporul acesta uita dar nu va iarta pentru taierile de salarii,pensii,indemnizatii de mame ,someri ,persoane cu handicap si tot ce s-a jefuit din tara aceasta ,de la paduri la autostrazi si Dumnezeu stie cate inca nu s-au aflat.
    =Premierului V. Ponta nu aveti ce-i reprosa ,o tineti langa-balanga cu plagiatul ,,….altceva ,altceva m-ai aveti ,noi va reprosam ca ati furat tot ce s-a putut fura,

Dă-i un răspuns lui SocrateS Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *