Primarul Constanţei a fost adus vineri seara în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, pe 2 aprilie, contestaţia procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a acestuia.
Având în vedere că a fost arestat, Mazăre urmează să fie suspendat din funcţie. De altfel, în momentul de faţă Prefectura Constanţa aşteaptă documentele de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a emite ordinul de suspendare din funcţia de primar a lui Radu Mazăre, arată Replica Online.
„N-am primit documentele de la instanţă. În 48 de ore o să semnez ordinul. Noi suntem pe recepţie şi sâmbătă, şi duminică. De vreme ce ne vor sosi, nu vor trece 48 de ore până voi semna ordinul de suspendare din funcţie, aşa cum prevede articolul 71, din Legea administraţiei publice locale nr. 215/200“, a declarat, sâmbătă, prefectul Ion Constantin.
Sursa Foto: ziuanews.ro
