Skip to content
Politică

Ședință cu scântei la PNL: Florin Cîțu, pus la zid de miniștrii PNL. Ce i se reproșează premierului

Inquam Photos / Octav Ganea

O ședință cu scântei a Biroului Executiv al Partidului Național Liberal (PNL) a avut loc, luni dimineață, la Palatul Parlamentului. Surse liberale au precizat pentru PS News că o parte dintre miniștrii PNL i-au reproșat premierului Florin Cîțu că întârzie avizarea mai multor proiecte ale Executivului sau propuse de unele ministere. Printre cei care și-au exprimat nemulțumirile în ședința liberalilor s-au regăsit ministrul de Interne Lucian Bode, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu şi ministrul Muncii Raluca Turcan.

Concret, Raluca Turcan a atras atenţia în cadrul şedinţei că măsurile adoptate şi asumate la nivel de coaliţie trebuie susţinute şi public şi decizional. Totodată, aceasta a adăugat că sunt întârziate avizele pe proiectul cumul pensie-salariu, cu toate că Ministerul Muncii a preluat amendamente din dezbaterea publică.

De asemenea, surse liberale au explicat pentru News.ro că ministrul Muncii a spus că sunt întârziate şi avizele pentru memorandumul privind salarizarea în sistemul in public pentru ca ministerele să vină cu propriile măsuri de politică salarială, cu încadrarea în principiile agreate cum ar fi plafonarea sporurilor, acordarea lor în sumă fixă, reaşezarea salariilor, în special a celor mici, pe grilă, şi introducerea unora pe grilă.

Totodată, este întârziată operaţionalizarea grupului politic de lucru la nivelul coaliţiei de guvernare pentru modificarea legilor privind pensiile speciale, cele şase tipuri de pensii, cu excepţia pensiilor ocupaţionale din sistemul militar, cu toate că Mininisterul Muncii a elaborat deja câteva variante de lucru. În plus, conform surselor citate, Turcan a subliniat că este necesar ca PNL să se mobilizeze şi să exploateze mesajul Avocatului Poporului pus de PSD care confirmă că salarizarea creată de social-democraţi duce la haos şi nedreptate în sistemul bugetar.

PNL, împărțit în 3 facțiuni

Nemulțumirile exprimate luni în ședința Biroului Executiv al PNL are legătură cu Congresul ce ar urma să aibă loc în toamnă. În acest moment, Partidul Național Liberal (PNL) este împărțit în 3 facțiuni. Organizațiile fidele lui Ludovic Orban anunță rând pe rând susținerea actualului lider al partidului pentru un nou mandat la Congresul din toamnă și critică lipsa anumite decizii luate de Guvernul Cîțu. De cealaltă parte, însă, deși nu a anunțat public că va candida pentru postul de președinte al PNL, Florin Cîțu a pornit în campanie în țară unde semnează contracte și se întâlnește cu primarii partidului.

În PNL există în această perioadă și o a treia facțiunea, cea a nehotărâților, care ar prefera un „suflu nou” la conducerea formațiunii politice. Aceștia consideră că Ludovic Orban trebuie să își asume eșecul de la alegerile din decembrie și să facă un pas înapoi. În ceea ce îl privește pe Florin Cîțu, nehotărâții din PNL susțin că este un personaj prea slab și nu ar conduce partidul spre victorie în alegerile următoare.

DETALII AICI: O nouă dispută între Orban și Cîțu. „Mutarea” care a aprins spiritele între cele două tabere din PNL

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *