Skip to content
Politică

Șeful departamentului juridic al SRI, mărturisire incendiară: ”Un lucru nu încetează să mă uimească de fiecare dată”

Generalul Dumitru Dumbravă, șeful Direcţiei Juridică a Serviciului Român de Informaţii, mărturisește, într-un interviu acordat site-ului juridice.ro, faptul că ar există o patologie în privința corupției și că societatea românească pare decimată de flagelul corupției.

Șeful departamentului juridic din SRI se arată surprins de faptul că deși ecranele televizoarelor sunt într-un continuu breaking-news privind faptele de corupție săvârșite în România, încă sunt ”unii care privesc (n.r.: ecranele televizoarelor) şi-şi numără banii primiţi drept mită, crezându-se imuni la reacţia autorităţilor.”

De asemenea, Generalul Dumitru Dumbravă subliniază că SRI are un sistem imunitar extrem de solid și că are capacitatea să elimine corupția din societatea românească.
Reporter: Te-ai aştepta de la oameni care au făcut şcoli de Drept şi care sunt de ani de zile în sistemul de Justiţie să nu fie tentaţi de nişte răsaduri de flori, excursii sau bani. Dar, de ce nu? Care este scopul menţiunii din comunicatele DNA, DIICOT cum că procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii? Nu este presupus? Are efect de calmare sau de atenţionare că suntem cu ochii şi, mai ales, cu urechile şi pe voi?

Dumitru Dumbravă: Am vorbit puţin înainte de o anumită patologie şi încep uneori să cred că săvârşirea unor fapte de corupţie este o boală care macină societatea românească, după ce decimează conştiinţele unor oameni îndeobşte educaţi, absolvenţi de drept, care s-ar putea revendica unei elite. Da, aţi amintit de răsaduri, excursii… Eu îmi amintesc de un Ipad, telefoane mobile… Uneori este vorba despre funcţii înalte sau materiale de construcţii – în funcţie de creativitatea mituitorului, miza aflată în joc şi rezistenţa magistratului supus unei astfel de presiuni.

SRI acordă sprijin DNA, DIICOT şi structurilor locale ale Ministerului Public, fie informativ, fie tehnic, sens în care suntem, pe bună dreptate, menţionaţi în acele comunicate. De aici şi până la a considera că suntem cu ochii pe toţi actorii sistemului judiciar e cale lungă şi, oricum, este mai mult o percepţie care, este drept, poate avea şi efecte disuasive.

Realitatea este că, în foarte puţine cazuri de corupţie în sistemul judiciar, SRI pleacă de la un anumit magistrat corupt. Am spune mai degrabă că, aplecându-ne asupra fenomenului, am determinat analitic câteva pattern-uri infracţionale care apar ca nişte anomalii în sistem. Acestea fac obiectul efortului nostru investigativ, iar schemele infracţionale sunt apoi decriptate pas cu pas, identificând actorii şi partiturile jucate de aceştia, fie că este vorba de poliţişti, de procurori, judecători și, de ce nu, SRI-işti.

Un lucru nu încetează să mă uimească de fiecare dată. Sunt momente în care toate ecranele televiziunilor de ştiri se îngălbenesc de breaking-news-uri. Ei bine, pe acest fond, maladiv, hepatic, sunt unii care privesc şi-şi numără banii primiţi drept mită, crezându-se imuni la reacţia autorităţilor. Vestea proastă pe care le-o dau este că statul român şi-a dezvoltat sistemul imunitar, iar SRI este unul dintre anticorpii bine dezvoltaţi şi echipaţi pentru însănătoşirea societăţii şi eliminarea corupţiei.

În altă ordine de idei, aceste comunicate trebuie privite ca o recunoaştere a muncii desfăşurate în tăcere, cu profesionalism şi dedicare de către personalul Serviciului. Dat fiind că situaţiile în care un ofiţer SRI poate să vorbească despre ceea ce face pentru ţară nu sunt multe, aceste comunicate reprezintă, în fapt, o minimă recompensă pentru aceia care, ani la rând, îşi dedică viaţa asigurării liniştii cetăţenilor.

Reporter: Fenomenul corupţiei se află în atenţia Serviciului Român de Informaţii. Corupţia nu a fost şi nu este o noutate, însă extinderea corupţiei în medii precum cel juridic creează o problemă de percepţie a imaginii Justiţiei. Cum identifică SRI silueta manifestării corupţiei?

Dumitru Dumbravă: Fenomenul corupţiei, ca ameninţare la adresa securităţii naţionale, a intrat relativ recent în portofoliul SRI. Încercăm să ne convingem că este doar o etapă, determinată de persistenţa acestui fenomen social şi, mai ales, de consecinţele grave pe care le generează, dată fiind amploarea sa deosebită, cu forme variate şi complexe manifestate la toate nivelurile societăţii.

Angajarea SRI în această luptă, până la urmă, de asanare morală a societăţii s-a făcut ca structură de suport a autorităţilor judiciare cu atribuţii în materie şi mă bucur că, în prezent, nivelul de încredere şi calitate a cooperării a atins o cotă de neimaginat într-un trecut nu prea îndepărtat. Saltul evoluţiei în acest demers a fost făcut odată cu adoptarea unui concept integrat în combaterea corupţiei, focalizând secvenţial instrumentele investigative pe toată lungimea lanţului trofic judiciar. Concret, dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze. Această manieră de lucru, în care suntem angrenaţi alături de procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate. Important este, în opinia mea, că sistemul judiciar îşi dezvoltă anticorpii necesari vindecării acestei patologii.

4 comentarii la “Șeful departamentului juridic al SRI, mărturisire incendiară: ”Un lucru nu încetează să mă uimească de fiecare dată”

  1. Eu vad declaratia asta ca pe o recunoastere fatisa a faptului ca SRI-ul se considera parte a sistemului judiciar . Pai si de problemele specifice unui serviciu de informatii, cine se mai ocupa in tara asta ? Adica spioni, teroristi, grupuri de crima organizata, s.a., aici in coasta rusilor si la marginea Europei civilizate. E bine. Plus ca se pare ca aceasta coruptie generalizata a aparut pentru unii asa, peste noapte, mai bine spus fix din noaptea in care Basescu nu a mai fost presedinte. Perceptia prostimii asta este. Adica SRI-ul sa nu aiba cunostinta de perceptia asta ???

  2. Voi cei doi , Danut si Florinel sinteti niste copilasi naivi.Habar nu aveti ce inseamna coruptie , ce inseamna securitate nationala etc(fapt ce rezulta explicit din infantilitatea comentariilor voastre).De fapt, sint notiuni care ar trebui sa-i intereseze pe profesionistii in materie.Ar trebui sa cunoasteti totusi , si pentru asta trebuie sa fii educat , care e pericolul exstentei acestor fenomene in societatea noastra. De aceea este inutil sa ne dam cu parerea vizavi de lucruri pe care nu le stapinim.Fiti siguri , ca Serviciul Roman de Informatii stie ce are de facut si sa fiti siguri si voi , cei neavizati , ca aici sint oameni care INTR-ADEVAR ISI IUBESC SI ISI APARA TARA.In rest , da Doamne bine !

  3. Domnule Popescu, ce omagiu pentru serviciile secrete, ce omagiu,,,,,nici macar eu care sunt mare sustinator a necesitatii unor servicii secrete puternice nu l-as fi putut scrie. Problema logica care se pune este una singura – cine opreste coruptia din servicii. Am fi foarte naivi sa credem ca acolo s-au adunat SFINTII Romaniei. Intr-o tara democrata serviciile nu se amesteca in justitie. Am o mica observatie – constitutionala – daca JUSTITIA este INDEPENDENTA, ce dreak cauta amestecul SRI in justitie? Mu-mi amintesc ca in Constitutia noastra serviciile secrete sa faca parte din sistemul de justitie.

Dă-i un răspuns lui dany Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *