Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire, dezvăluiri despre „casta impenetrabilă” din Justiție. Cine s-ar afla, de fapt, la cârma acesteia

Jurnalistul de investigaţii, Silviu Mănăstire, a făcut o serie de precizări interesante, în cadrul ultimei ediţii a emisiunii „Dosar de politician”, de la postul B1 TV, despre ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, dar și despre legăturile acestuia cu premierul Victor Ponta, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi și procurorul șef al Parchetului General, Tiberiu Nițu.

În acest context, jurnalistul explică ipoteza conform căreia „premierul Ponta și-a pus cunoscuții din facultate în cele mai importante poziții din zona de Justiție”, după ce Victor Ponta, Robert Cazanciuc și Tiberiu Nițu ar fi fost apropiați și colegi de generație la Facultatea de Drept.

Astfel, Silviu Mănăstire subliniază faptul că „politicienii au tot dreptul să se teamă de oamenii din Justiție pentru că aceștia, în special procurorii, sunt o adevărată castă impenetrabilă, legată prin relații de familie și subordonări reciproce de-a lungul timpului”. 

Nu în ultimul rând, jurnalistul de investigații atrage atenția asupra faptului că ministrul Cazanciuc „are rolul de a controla toate documentele emise de ceilalți miniștrii ai Guvernului, atât din punct de vedere juridic, cât și în sensul depistării unor „interese oculte” pe care Ponta vrea să le cunoască”.

„Astăzi vorbim despre Robert Cazanciuc, ministrul Justiţei. Urmează o poveste minunată dintre politicieni și justiție. Politicienii vor să ne convingă că justiția a fost scoasă de sub controlul lor în ultimii zece ani. O frază cât se poate de falsă. Sunt deja celebre întâlnirile din 2000 când fostul ministru al Justiție, Rodica Stănoiu, cerea voie în ședințele PSD să dea drumul dosarelor cu politicieni. Justiția a însemnat și poate mai înseamnă o reglare de conturi între găștile politice. Totuși, justiția a făcut reforme importante în ultimii ani. Unii confundă justiția cu procuratura. Procurorii sunt, în fond, avocații statului și depind, în cariera lor, de ministrul Justiției. De aceea, este important cine este șef la Justiție. Cu alte cuvinte, cine are justiția poate controla șefii Parchetelor. 

Realitatea ne arată că toți miniștri Justiției din ultimii ani s-au implicat în politică la nivel mare. Monica Macovei a devenit pedelistă, a intrat în Parlamentul European. Cătălin Predoiu a devenit lider PNL. Excepție e Mona Pivniceru, care a stat o perioadă scurtă la Justiție, dar care a fost sprijinită în final de PNL, pentru o funcție de judecător la CCR. Și uite așa ajungem la ultimul și actualul ministru al Justiției: Robert Cazanciuc.

Oficial, Cazanciuc nu este PSD-ist cu acte, dar inima sa este social-democrată sută la sută. Fratele său este primar PSD în satul natal din județul Prahova. Actualul ministru a fost coleg de generație cu premierul Ponta la Facultatea de Drept și îi leagă o veche prietenie. Ponta și Cazanciuc sunt prieteni la rândul lor cu Tiberiu Nițu, procurorul general al României, care este și el tot cu coleg de generație de la Drept.

Echipa asta de prieteni procurori – să nu uităm că și Ponta a fost procuror – este completată cu judecătorul Marius Tudose, actualul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Și așa ajungem în fața unei realități interesante: premierul Ponta și-a pus cunoscuții din facultate în cele mai importante poziții din zona de Justiție.

Ministrul Cazanciuc are o relație excelentă cu doamna Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, pentru că a fost purtătorul de cuvânt al Parchetului General când Kovesi era prim-procuror.
Iar Tiberiu Nitu, actualul procuror șef al Parchetului General, are și el o relație excelentă cu aceeași doamnă Kovesi. Asta pentru că Nițu a fost prim-adjunct al Parchetului General, adică mâna dreaptă a lui Kovesi timp de patru ani.

Politicienii au tot dreptul să se teamă de oamenii din Justiție pentru că aceștia, în special procurorii, sunt o adevărată castă impenetrabilă, legată prin relații de familie și subordonări reciproce de-a lungul timpului.

În ceea ce-l privește pe Cazanciuc, indiferent de situație, el este în primul rând omul de încredere al premierului Ponta cu care este rudă prin alianță: Cazanciuc este soțul verișoarei lui Ponta.

Cazanciuc are rolul de a controla toate documentele emise de ceilalți miniștrii ai Guvernului, atât din punct de vedere juridic, cât și în sensul depistării unor „interese oculte” pe care Ponta vrea să le cunoască. În mod evident, dacă Ponta nu ajungea premier, nici Cazanciuc nu ar fi fost numit șef la Justiție vreodată”, a explicat jurnalistul Silviu Mănăstire.

7 comentarii la “Silviu Mănăstire, dezvăluiri despre „casta impenetrabilă” din Justiție. Cine s-ar afla, de fapt, la cârma acesteia

  1. Bine Manastire, am inteles: Ponta este de vina fiindca Livia Stanciu a tinut 6 luni o femeie nevinovata in puscarie.

  2. In HG765/1999 un alt ministru al just. a facut falsuri in acte publice ca terenul ar fi ,,proprietatea statului” fara ca sa existe anterior un document care sa ateste acest lucru sau sa existe titlul statului conform 213/1998 .

  3. Doamne cit de destept este acest om!. Deci COLEGII DE GENERATIE sânt toti buni prieteni. Si de aici intregul panseu. Iar Cazanciuc åsta este un destept. El controleaza TOATE documentele emise de ceilalți miniștrii ai Guvernului. Pina la urma mi se pare o insiruire de cuvinte scrise de un nåtåråu.
    Bravo Mănăstire!

  4. Mai Silviule, vad ca preocuparea ta pentru PSD este o constanta. Da ceva despre Livia Stanciu, despre Kovesi, despre calcarea in picioare a unei femei nevinovate nu spui nimic? Ah, nu poti, ca astia nu au legatura cu Ponta…Am inteles..Astea doua au pus mana d ela mana sa se aleaga Iohannis presedinte deci sunt intangibile.

Dă-i un răspuns lui livia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *