Premierul interimar al României, Gabriel Oprea, a transmis cu ocazia mesajului de Ziua Independenței Statelor Unite, o solicitare față de guvernanții de peste ocean ca România să fie inclusă în programul Visa Waiver.
„Suntem, așadar, încrezători cu privire la beneficiile pe care continuarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii le asigură cetățenilor români și americani deopotrivă. Îmi exprim convingerea că tradiția bunelor relații româno-americane se va transpune și în finalizarea și semnarea Acordului dintre Guvernul SUA și Guvernul României privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea terorismului și a criminalității grave — criteriu tehnic important pentru includerea țării noastre în Programul Visa Waiver”, a afirmat Gabriel Oprea în mesajul de ziua Statelor Unite.
Sursa foto: agerpres
