Skip to content
Economie Politică

Soviani: Guvernul nu vrea desființarea, ci doar compromiterea Pilonului II. Ulterior, îl va lăsa să moară

Măsurile anunțate de guvern, privind modificarea comisioanelor și a regulilor jocului în care activează fondurile de pensii private obligatorii, au făcut ca mai multe voci din piață să vorbească despre consecințe radicale, mergând până la desființarea Pilonului II.

Pentru a afla la ce trebuie să se aștepte cei ce au bani plasați în fondurile de pe Pilonul II, PSNews a laut legătura cu analistul economic Radu Soviani, pentru un punct de vedere avizat.

Măsurile anunțate deocamdată nu echivalează cu desființarea Pilonului II, pentru că guvernul este într-o altă etapă, și anume de compromitere a pensiilor private.

Se dorește compromiterea Pilonului II, astfel încât populația să nu mai țină banii acolo unde poate să vadă cum sunt valorificați și cum se multiplică, respectiv în contul de pensie privată”, ne-a declarat, în exclusivitate, Radu Soviani.

Se dorește deturnarea acestor sume în bugetul asigurărilor sociale de stat, unde se duc într-o ”oală” în care nu pot fi comensurate – acolo nu ai cum să știi ce și cum s-a acumulat, adică ce vei primi exact.

Deocamdată nu se încearcă desființarea, doar compromiterea Pilonului II și convingerea oamenilor să își retragă banii de acolo și să renunțe practic la o modalitate de economisire, pentru vremurile în care ies din rândurile populației active.

Ideea randamentelor mai bune la stat este din start falsă, pentru că și în acest moment bugetul asigurărilor sociale de stat este pe deficit. Deci nu numai că nu poate să creeze un randament, dar lună de lună bugetul de pensii se împrumută, pentru că nu ajung banii pentru pensii”, a mai spus analistul economic.

Banii din Pilonul II sunt investiți în proporție de 70% în tilturi de stat, deci tot statul îi folosește, chiar dacă sunt în proprietatea celor care îi au plasați în pensiile private. Statul nu face nici o inginerie dacă desființează Pilonul II, din contră, de aceea se dorește de fapt ca pe viitor să fie diminuate contribuțiile până la inexistență și să fie lăsat să moară.

Cât privește sporirea aportului la capital, din partea administratorilor de pe Pilonul II, nu cred că se va face.

Nu este necesară o suplimentare de capital, în lipsa unui risc substanțial – majoritatea banilor din pensiile private obligatorii sunt plasați în titluri de stat, deci riscul plasamentelor este riscul statului, este o aberație”, apreciază Soviani.

La orizont, deprecierea ratingului de țară

Din punctul meu de vedere, riscul deprecierii ratingului de țară al României există înainte de a se ajunge la o eventuală desființare a Pilonului II de pensii.

O atentare și mai mare la pensiile private, din partea guvernului, nu va face decât să accentueze acest risc.

Cauza măsurilor din OUG care vizează inclusiv Pilonul II este dezechilibrul bugetar major. Faptul că în urmă cu 10 zile ministrul de Finanțe spunea că ”face istorie”, pentru ca ulterior să dea fiscalitatea peste cap, să suprataxeze băncile, să pună măsuri de plafonare la gaze și să compromită Pilonul II arată că e o gravă problemă bugetară, mult mai gravă decât o putem vedea noi din cifre”, a completat Radu Soviani.

Din informațiile mele, deficitul bugetar după primele 11 luni ale anului a depășit deja 2,8% și fără artificii va fi, undeva la sfârșitul acestui an, în jur de 4% din PIB, ceea ce înseamnă o nevoie și mai mare de finanțare a statului român, care va aduce cu ea și creșterea dobânzilor la care guvernul se împrumută.

Iar acest lucru nu este bine privit de agențiile de rating. Părerea mea este că, în 3 – 7 luni, când vor conștientiza cât de gravă este criza bugetară din România, care ajuns să necesite astfel de măsuri disperate, agențiile de rating vor reacționa.

Degradarea ratingului de țară va aduce o finanțare mai scumpă a deficitului, ceea ce va face să intrăm într-un scenariu de tipul celui din 2009: statul va putea cu greu să se finanțeze, va avea o nevoie și mai mare să se finanțeze de la bănci”, spune analistul.

Iar băncile se vor dovedi și mai puțin interesate să împrumute populația și companiile, pentru că vine statul să se împrumute de la ele.

Prin urmare dobânzile, inclusiv la creditele existente, nu doar la cele noi, vor fi și mai mari în perioada următoare, ceea ce ”va mușca” din puterea de cumpărare și din venitul disponibil – atât în cazul populației, cât și al companiilor.

Dealtfel, toate aceste măsuri anunțate prin acest proiect de ordonanță nu vor avea avea efectul declarat, de a pedepsi o anumită lăcomie și să dea banii românilor înapoi, ci în cele din urmă vor fi suportate tot de către populație.

Clienții băncilor vor fi cei care vor suporta, prin dobânzi și comisioane majorate, suprataxarea activelor instituțiilor de credit.

La fel stau lucrurile și în cazul companiilor din domeniul comunicațiilor sau al energiei: majorările de taxe se vor transmite tot în factura finală.

Deci toate aceste măsuri vor conduce la scăderea puterii de cumpărare a populațiilor și companiilor”, a conchis Radu Soviani.

2 comentarii la “Soviani: Guvernul nu vrea desființarea, ci doar compromiterea Pilonului II. Ulterior, îl va lăsa să moară

  1. Pilonul 2 sau altfel spus , pensiile private sînt ele singure vinovate de pierderea acumulàrilor fraierilor în caz de proasta administrare , crize economice induse ( America ) sau plasarea în fonduri sau companìi ( cu bunà ştiința ) în care au interese directe unii din administratori . Màsura guvernului de a da posibilitatea cotizanților ca dupà 5 ani sà poatà renunța , este foarte corectà , un fel de a contracara excrocii care falimentezà fondurile la maturitate .În unele ťàri , dreptul de a renunța este legat vîrsta asiguratului , fàrà legàturà cu anii de cotizare .Sînt fonduri private de pensie care an de an diminueazà depunerile dovedind cà sînt , majoritatea , excrocherii

Dă-i un răspuns lui V. Marian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *