Spania a înregistrat joi cea mai ridicată temperatură din istorie pentru luna aprilie, ajungând la 38,8 grade Celsius, potrivit serviciului meteorologic al țării.
Cifra record a fost atinsă pe aeroportul din Cordoba, în sudul Spaniei, imediat după ora locală 15:00 (14:00 BST).
De câteva zile, un val de căldură sufocant lovește țara, cu temperaturi cu 10-15C mai ridicate decât cele așteptate pentru luna aprilie.
Acesta a fost determinat de o masă de aer foarte cald din Africa, care se deplasează lent.
„Acest lucru nu este normal. Temperaturile sunt complet scăpate de sub control în acest an”, a declarat pentru BBC News Cayetano Torres, un purtător de cuvânt al biroului meteorologic din Spania.
Experții au fost surprinși de amploarea căldurii înregistrate în sudul Spaniei în ultimele zile, informează ziare.com.
„Acest episod de căldură din Spania este absolut extrem, fără precedent, cu temperaturi nemaiîntâlnite până acum în aprilie. În unele locații, recordurile sunt depășite cu o marjă de 5C, ceea ce s-a întâmplat doar de câteva ori la stațiile meteorologice din întreaga lume”, a declarat Maximiliano Herrera, un climatolog care are un cont de Twitter Extreme Temperatures.
Canicula a venit peste mai mule regiuni din Spania la finele lui aprilie, după ce luna martie a fost cea mai secetoasă din ultimii 20 de ani.
Căldura neobișnuită pentru luna aprilie crește pericolul declanșării incendiilor de vegetație, mai devreme decât se aștepta.
