Skip to content
Politică

Traian Basescu: Nu imi este frica de evolutia dosarelor

Fostul presedinte Traian Basescu a declarat la B1 TV, in emisiunea Dosar de Politician, moderata de Silviu Manastire, ca nu ii este frica de dosarele care au fost redeschise pe numele sau si nici de evolutia acestora. Acesta a explicat si faptul ca nu a fost instiintat pana acum de redeschiderea vreunui dosar, dar si despre achizitia casei din Mihaileanu.

„Nu (n.r. daca ii este teama de dosarele pe numele sau) si nici macar nu imi este frica de evolutia dosarelor, fie ca e vorba de Mihaileanu, fie ca e vorba de dosarul cu pamantul, fie ca e vorba de oricare alt dosar. Stiu ca nu am facut nimic ilegalitate”, a spus Traian Basescu.

„Nu am primit nimic (n.r. referitor la instiintarea cu privire la redeschiderea dosarelor). Nici cand Procurorul General a hotarat redeschiderea dosarului, nici cand judecatoria a aprobat redeschiderea dosarului”, a precizat fostul presedinte.

„E o poveste simpla (n.r. cazul Mihaileanu). E un apartament intr-o cladire cu 12 familii. A aparut legea 10 care dadea dreptul chiriasilor sa cumpere apartamentele, doar daca plateau si erau in regula, ceea ce eu am facut”.

Sursa foto: nasul.tv

1 comentariu la “Traian Basescu: Nu imi este frica de evolutia dosarelor

Dă-i un răspuns lui Paul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *