Skip to content
Politică

Tudorel Toader iese la rampă în disputa privind revocarea lui Kovesi

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, duminică seara, în emisiunea „Sinteza zilei” de la postul de televiziune Antena 3, a vorbit despre atitudinea președintelui Klaus Iohannis, cu privire la respectarea deciziei Curții Constituționale, în privința revocării șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Legea trebuie respectată. Nu există încălcare de lege care să nu atragă sancțiune. Cu toții trebuie să înțelegem că orice decizie a CCR produce efecte juridice, de la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, fără vreun termen de citire, înțelegere. Încă mai cred că președintele va respecta decizia. Nu ne putem alinia pe exemplul altui stat, care e contestat și criticat. La Polonia mă refer. E inadmisibil așa ceva. Și pe mine mă surprinde lipsa de reacție”, a spus ministrul Justiției.

Chestionat ce se va întâmpla dacă președintele nu va pune în aplicare decizia CCR, Tudorel Toader a spus că: „Miza nerespectării deciziei Curții este mult mai mare decât conflictul dintre ministrul Justiției și președinte. Ce exemplu poți da cetățeanului de respectare a legilor? Eu rămân cu aceeași convingere. Președintele urmează să emită decretul”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *