Mare sărbătoare, astăzi, în familia lui Silviu Prigoană.
Acesta va fi pentru prima dată socru mare, întrucât fiul său Honorius spune ”DA!” iubitei sale Corina Bode şi în faţa altarului. Celor doi le vor fi alături, în faţa preotului, părinţii şi naşii, dar şi Elena Udrea, care le va fi naşă, alături de verişorul ei, potrivit Cancan.ro
A locuit mulţi ani în Chicago, dar de dragul lui Honorius a ales să se mute în România. Nora lui Prigoană a ales să petreacă noaptea de dinaintea nunţii în stil american, la Marriott, unul dintre cele mai luxoase hoteluri.


Este o enevoie negativă. Barem dacă i-ar trage pe toți în prăpastie cu tot cu susținerea presedintelui fost așezat pe piedestal. Masonii săștia se ducă la nebuni, călai nu sunt ei architeții pooli, cu acele sorsuri. De unde atâta bine pe ei. Iar cei doi copii dintre celălalt să-mi fie cu iertare cum se zice al domnului dacă se poate numi domn prigoană despărțit de atâtea ori handicapat taie ambii frunză la câinima cu canalul lor de îndobitocire și celălalt pe care nici nu se vede hd, poate recunoaște asta orice televizor smart