Fostul senator al PSD, medicul Șerban Brădișteanu, a aflat luni decizia definitivă a instanței în dosarul în care era acuzat de favorizarea infractorului.
Deși fusese achitat, în primă instanță, în luna martie a anului 2014, pentru savarsirea infractiunii de favorizarea infractorului, astăzi medicul a fost condamnat la o pedeapsă de un an cu suspendare.
Acesta s-ar face vinovat de favorizarea infractorului în ceea ce îl privește pe Adrian Năstase.
Medicul ar fi găsit soluții astfel încât fostul premier să stea în spital 7 zile, chiar dacă starea sa medicală nu impunea acest lucru.
„In conditiile in care Adrian Nastase si-a provocat leziuni prin impuscare, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca Bucuresti si, cu aceasta ocazie, inculpatul Bradisteanu, prin atitudinea sa, a incercat zadarnicirea punerii in executare a mandatului de executare a pedepsei privindu-l pe Nastase. Concret, inculpatul Serban Bradisteanu si-a folosit prerogativele sale de medic specialist chirurgie cardio-vasculara si si-a asumat internarea lui Adrian Nastase in cadrul sectiei pe care o conducea, desi diagnosticul medical nu impunea internarea in cadrul acestei sectii, iar primele interventii medicale au fost realizate de catre un alt medic dintr-o alta sectie”, au susținut procurorii.
Procurorii anticoruptie spun ca, desi nu a facut nicio mentiune cu privire la necesitatea unei interventii chirurgicale cardiovasculare in fisa medicala a lui Adrian Nastase, medicul Bradisteanu si-a arogat fara drept calitatea de a emite opiniile oficiale ale spitalului, a preluat controlul asupra comunicarii publice si a transmis ca Nastase are si alte afectiuni medicale, care, in realitate, erau secundare celor urgente, gestionate deja de un alt medic.
De asemenea, medicul este acuzat ca a evitat sa le comunice oficial reprezentantilor Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti daca Adrian Nastase putea fi incarcerat.
„Toate acestea au avut drept consecinta prelungirea internarii in spital si amanarea momentului transferului la o unitate de detentie, situatie care a impus reprezentantilor Directiei Generale de Politie Municipiului Bucuresti sa faca demersuri legale suplimentare pentru clarificarea indeplinirii conditiilor juridice de transfer. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 iunie 2012, Tribunalul Bucuresti, ca instanta de executare, a stabilit ca situatia persoanei condamnate Adrian Nastase de a se afla internat la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca Bucuresti nu impiedica cu nimic punerea in aplicare a mandatului de executare a pedepsei, lucru care s-a realizat in aceeasi zi”, este concluzia DNA.

Cei care l-au condamnat sunt nişte porci şi tot acest proces o mare porcărie.