Skip to content
Politică

Trafic restricționat sâmbătă şi duminică, în București

Mai multe proteste, procesiuni religioase, parade moto sau ale camioanelor, organizate în aer liber au impus restricţii în traficul din Bucureşti atât sâmbătă, cât şi duminică, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei, potrivit romaniatv.net.

Până duminică, Asociaţia Beneva organizează evenimentul cultural „Femei pe Mătăsari” în timpul căruia vor fi prezentări de modă, concerte şi spectacole de teatru. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier a fost închis pe Str. Mătăsari între Str. Matei Voievod şi Bd. Pache Protopopescu şi pe străduţele care acced în Str. Mătăsari de pe acest tronson. Circulaţia va fi reluată duminică la ora 23:00, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere Bucureşti.

Sâmbătă, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România va organiza, în cadrul „Festivalului Internaţional al Transportatorilor «T-Festival»”, o paradă auto-moto. Între orele 10.30 – 11.45, va avea loc o paradă formată din 20 de capete tractor, pe traseul: parcare Romexpo – Bd. Montreal – Piaţa Presei Libere – Şos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Piaţa Naţiunilor Unite – Splaiul Independenţei – Str. Bibescu Vodă – Pod Şerban Vodă – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Magheru – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Bd. C-tin Prezan – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff – Piaţa Presei Libere – Bd. Montreal, parcare Romexpo.

O a doua paradă de la „T-Festival” va fi organizată între orele 12.30 – 13.30 când peste 100 de motociclete vor defila pe acelaşi traseu ca al maşinilor grele.

Tot sâmbătă, între 11:30 şi 12:30, se va desfăşura, în Capitală, „Marşul tăcerii” organizat de Asociaţia Familiilor „Vladimir Ghika”. Deplasarea participanţilor se va face de la Catedrala „Sf. Iosif” pe str. G-ral Berthelot, Calea Victoriei, str. Dem I. Dobrescu, bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Universităţii, zona Fântâni.

Sâmbătă sunt organizate şi două marşuri de conştientizare a opiniei publice cu privire la mersul pe două roţi pe biciclete sau motociclete. Primul marş, al motocicliştilor va începe la ora 12.00 de la Piaţa Alba Iulia din Capitală până în parcarea din faţa Parcului Carol. Apoi motocicletele se vor deplasa în coloană în zona Grozăveşti, timp în care Poliţia Rutieră va putea impune unele restricţii. Un al doilea marş organizat concomitent va lua startul la ora 12:45 când bicicliştii se vor deplasa pe banda I pe traseul Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – Pod Grozăveşti – Şos. Grozăveşti.

Asociaţia Societatea de Salvare Bucureşti”, împreună cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov va organiza evenimentul „Record pentru viaţă” sâmbătă, între orele 15.00 – 19.00. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier se va restricţiona, pe Str. Maior Coravu şi străzile care acced către acesta dinspre Vatra Luminoasă şi invers, gradual, în funcţie de numărul participanţior, arată Brigada Rutieră într-un comunicat.

 

Duminică, între orele 16:00 – 16:45, va avea loc, în Bucureşti, o procesiune religioasă organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, pe traseul Bd. Nicolae Bălcescu (Biserica Italiană) – Str. Dem.I.Dobrescu – Aleea Creţulescu – Str. Ion Câmpineanu – str. Luterană – str. G-ral Berthelot – Catedrala Sf. Iosif.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *