Istoricul Florian Bichir a vorbit, pentru PS News, despre Unirea Principatelor Române din 1859, cum a fost această unire posibilă în ciuda intereselor Marilor Puteri, dar și cum și când a apărut pentru prima dată denumirea de „România” în cancelariile internaționale.
„În primul rând, a fost Convenția de la Paris din 1858. După războiul Crimeei, Marile Puteri, în număr de 7, Marea Britanie, Rusia, Franța, Austria, Sardinia, Prusia și Imperiul Otoman, hotărăsc soarta acestor două principate, Țara Românească și Moldova. Hotărăsc să nu mai fie un teritoriu de război între cele două două imperii, Imperiul Rusesc și Imperiul Otoman, și iau această decizie la Paris, în 1858, Și hotărăsc cu organizarea definitivă a principatelor, ei le-au spus inițial Dunărene. Convenția, de fapt, a ținut și loc de constituție, sau pre-constituție dacă doriți, până la 1864 când o modifică Cuza.
Marile puteri au avut un proiect, inițial francez, al lui Napoleon al III-lea, de a crea între cele două mari imperii un tampon prin unirea principatelor. Astfel blocau obsesia rusească spre Constantinopol și totodată asigurau și gurile Dunării.
Ei bine, la articolul 3 se prevedea alegerea unor domni (hospodari), spune textul specific, pe care îl cunosc foarte bine, separați între cele două principate. În plus, era o Curte de Casație și Justiție la Focșani, armata iarăși ara un fel de struțocămilă, pentru că un an venea un comandant moldovean și un alt an venea un muntean. Ei bine, acest proiect al Marilor Puteri a fost deturnat, daca îmi permiteți expresia, de generația genială pe care am avut-o în 1848 care a provocat unirea alegând un singur domnitor, Alexandru Ioan Cuza.
Asta e marea minune, după cum spunea Nicoale Iorga, ”pentru prima oară poporul român a pus marile puteri în fața faptului împlinit””, a spus Florian Bichir.
Istoricul a explicat de ce au cerut Marile Puteri, în special Turcia, ca unire să fie recunoscută doar pe timpul vieții lui Cuza.
„Uitați-vă la harta de atunci și vă dați seama că toți ne-au urât. Principatele erau sub suzeranitate otomană și era clar că, după unire, va urma independența. Deci Turcia nu avea niciun interes să creeze aici un mare stat român. Rusia nici atât. Se întâlnea opoziția față de drumul victorios spre Constantinopol, o veche obsesie. Și, de asemenea, Imperiul Austro-Ungar nu avea nici interes ca cele două țări să se unească, pentru că era clar că devenea și un magnet pentru românii din Transilvania. Deci absolut nimeni nu a vrut unirea noastră, nu înțelegeau de ce un popor trebuia să locuiască în aceleași hotare.
Gândiți-vă ce presiune era, nu era nimeni pentru unire cu excepția noastră. De astfel, tot sub Cuza, care a avut o domnie foarte scurtă, de doar 7 ani, apare și sub titulatura de România. Inițial am fost Principatele Dunărene, pe urmă Principatele Unite Moldova și Țara Românească, pe urmă Principatele Unite, pe urmă Principatele Române și abia în 1863 apare termenul de România în cancelariile internaționale”, a adăugat istoricul.
164 de ani de la Mica Unire
Marți, 24 ianuarie, se împlinesc 164 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – Mica Unire, cum a rămas evenimentul din 1859 consemnat în istorie.
Anul 1859 a reprezentat un punct de însemnătate crucială în istoria românilor și primul pas important în direcția înfăptuirii statului național român.
Pe 24 ianuarie 1859, unionistul Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Țării Românești de către deputații din Adunarea electivă de la București, după ce devenise anterior, pe 5 ianuarie, domnitor al Moldovei.
Mica Unire a reprezentat un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două principate.
Urmările Unirii au fost uriaşe. De data aceasta nu a mai fost vorba de o simplă schimbare de domnie, ci de o nouă pagină de istorie naţională. Începea o epocă de realizări profunde în toate domeniile, care au deschis calea modernizării şi dezvoltării României şi care au creat condiţiile obţinerii Independenţei (1877) şi realizării Marii Uniri (1918).
