Skip to content
Societate

22 iunie, „Ziua Z în Justiție”. De ce alegerile pentru noul CSM sunt importante pentru întreaga societate. Judecător: „Dacă justiția e prost administrată, riscăm să nu mai avem hotărâri bune și pronunțate la timp”

RomaniaTV.Net

Pe 22 iunie vor avea loc alegerile pentru noua componență a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Judecătorul Ciprian Tița, președintele Tribunalului Specializat Argeș, candidează pentru un loc în CSM. Acesta a explicat, pentru B1 TV, de ce alegerile sunt importante nu doar pentru Consiliu, ci pentru societate în general. Tița a vorbit despre eforturile uriașe pe care le depun judecătorii români, în condițiile în care sunt puțini și au multe dosare de soluționat. Un complet de judecată poate să aibă și o mie de dosare pe rol, a susținut acesta.

Judecătorul a explicat întâi de ce alegerile din CSM sunt importante nu doar pentru Consiliu, ci pentru societate în ansamblu: „În esență, atribuțiile CSM vizează administrarea sistemului judiciar, iar dacă justiția e prost administrată, riscăm să nu mai avem hotărâri bune, hotărâri pronunțate la timp și redactate în termen. Din păcate, performanța bună a justiției, zic eu, în prezent, nu e meritul actualului CSM, ci a efotului individiual al judecătorilor, care lucrează în mare parte din instanțe la jumătate din schemă, în condiții de multe ori necorespunzătoare. Spre exemplu, Tribunalul Ilfov: se intră în ședință de apeluri cu 130 de dosare. Avem Tribunalul București, Prahova, Argeș, chiar instanța unde suntem noi, Tribunalul Brăila, Galați. Și lista continuă”.

Alegerile din CSM vor avea loc pe 22 iunie. „E o dată importantă, e Ziua Z, zic eu, pentru justiție”, a precizat Tița.

Întrebat cum s-a ajuns la un număr insuficient de magistrați, acesta a răspuns: „E un cumul de factori. Din 2018 au survenit niște schinbări legislative în urma cărora, de exemplu, la tribunalele din partea cărora candidez eu promovarea a devenit foarte lungă ca durată și greoaie: două etape care durează un an. S-au mărit perioadele de vechime, au nevoie de 7 ani vechime efectivă în funcția de judecător, în această perioadă neincluzându-se perioada în care ai fost auditor de justiție la Institutul Național al Magistraturii. Deci practic avem 9 ani pentru a promova la tribunal. Deci în perioada 2018 – 2020 am avut vreo 4 generații de absolvenți INM care n-au mai putur să se înscrie la promovare”.

„E problemă e și cu admiterea în magistratură. Cel puțin la juriștii care au 5 ani de xperiență în funcțiile prevăzute de lege durează cât o sarcină, adică 9 luni ceea ce e destul de mult în opinia noastră. Pe vremuri, acum câțiva ani, înainte de aceste modificări, în 3 – 4 luni aveai examenul terminat și judecători în funcție care ne veneau în funcție și lucrau”, a mai spus Ciprian Tița.

Un complet de judecată are și o mie de dosare pe rol

Întrebat care e primul lucru pe care l-ar schimba odată ajuns în CSM, acesta a răspuns: „Cel mai bun lucru care se poate face este schimbarea legislției dar, până reușesc să schimb legislația, trebuie să organizez concursuri inclusiv pe această formă a legislației care nu e corespunzătoare. Trebuie organizate multe concursuri, că altfel nu reușești să umpli schemele de personal. La tribunale avem o schemă prevăzută de 1.700 de judecători și acum sunt 1.380”.

130 de dosare într-o ședință de apeluri e inuman, în opinia mea. Și nu e doar o ședință, sunt mai multe. Un complet de judecată poate să aibă și o mie de dosare pe rol.

Se face un efort supraomenesc, toți colegii noștri citesc dosarele din scoarță-n scoarță, cu efortul de a-și neglija familiile. Lucrează 10 – 12 ore, că nu poți să-ți asumi responsabilitatea de a da o decizie incorectă. Nu e o profesie oarecare, sunt în joc viețile oamenilor”, a mai declarat judecătorul Ciprian Tița, președintele Tribunalului Specializat Argeș, pentru B1 TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *