În ultimul său articol de pe blogul personal, jurnalistul Radu Tudor, revine cu opinii la cald despre mișcările din interiorul PSD, în contextul în care Dragnea este noul președinte interimar al partidului. Radu Tudor întrevede noile evoluții, poziționări, reașezări din partid, precum și rolul reformator al lui Dragnea în acest context:
„Diferite decizii, miscari politice, demisii, retrageri din functii importante si emisiuni tv cu dedicatie critica sugereaza ca intre Victor Ponta si Liviu Dragnea a survenit o ruptura dupa retragerea necolegiala a premierului din fruntea PSD.
Dragnea vrea sa se impuna ca un lider autoritar si acum se impart apele. Oamenii lui Ponta sunt triati unul cate unul, care vine spre Dragnea, care sta cu Ponta, care pleaca definitiv din partid.
E un moment de reasezare totala in PSD : oameni, structuri, pozitii de conducere si (foarte important) relatia cu institutiile de forta.
Din aceasta operatiune condusa de Liviu Dragnea, PSD ar putea iesi intarit doctrinar si organizatoric, punctele slabe din ultimii 10 ani, dupa inlaturarea lui Adrian Nastase.”
Cu toate acestea, Dragnea are două impedimente: „dosarul de la Inalta Curte si inexistenta unei relatii functionale la Washington.
Dragnea mai are inca o luna la dispozitie sa faca un efort pentru ca reorganizarea si intarirea PSD sa nu fie in van, cu el cu tot in fruntea PSD”, conchide jurnalistul.
