Skip to content
Politică

Iarna își intră în drepturi! Cum va fi prima zi din 2016

Meteorologii anunță că vremea se menţine rece în ultima zi din anul 2015 şi prima din 2016. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de până la -8 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă şi chiciură, potrivit romaniatv.net.

În ultima zi din an, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece, geroasa chiar dimineata in nord, in centru dar si in celelalte zone de deal. Peste zi cerul va fi variabil în est şi în sud-est şi senin în restul zonelor, iar vântul va avea uşoare intensificări în Dobrogea şi estul Munteniei. Pana la amiază temperatura aerului ajunge la valori maxime cuprinse între -6 gr in estul Transilvaniei şi 2 gr, cel mai probabil in Banat. Noaptea dintre ani va fi senină în toate regiunile, vântul va sufla moderat în sud-est, iar vremea va fi geroasă în Maramureş, Transilvania, Moldova şi în zonele de deal din Muntenia, Oltenia şi Crişana, astfel că spre dimineaţă se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între -14 şi -5 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la -19 grade. Izolat va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

În Capitală, vremea va fi frumoasă, dar rece. Cerul va fi variabil ziua şi senin în cursul nopţii. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -8…-6 grade.

În prima zi a anului 2016, vremea va fi în continuare rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în nord, nord-est şi centru şi local în celelatle regiuni. Cerul va fi parţial noros în extremitatea estică şi de sud-est, iar noaptea în regiunile sud-vestice, zone unde doar izolat va fulgui. În restul timpului şi al teritoriului cerul va fi senin. Izolat se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură. Vântul va sufla mai alert pe litoral şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 gr C, izolat in Moldova şi cel mult 3 gr C in sud-vestul extrem.
Vineri vremea ramane rece si in Capitala. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul abia se simte. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *