Invitatul interviurilor video PSnews.ro din această săptămână, europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, critică promisiunile şi realizările SF ale primarului general suspendat Sorin Oprescu.
De asemenea, Buşoi a vorbit despre o problemă care a suscitat dezbateri intense: trecerea spitalelor către administraţiile locale. În acest context, liberalul a comparat situaţia din România cu cea din Franţa.
În acelaşi timp, referindu-se la descentralizarea administraţiei, eurodeputatul a discutat despre relaţia dintre Primăria Generală şi primăriile de sector, prin prisma lucrărilor de infrastructură de care municipiul Bucureşti are nevoie.
Dan Bucura: Revenind la bucureşteni şi la modul în care ei aleg sau acceptă anumite promisiuni: e părerea mea personală (poate dumneavoastră aveţi alta), dar Sorin Oprescu a câştigat alegerile în Bucureşti, promiţând o autostradă suspendată SF şi făcând două lucruri (unii ar putea spune: „importante): cel mai lung cârnat şi cei mai mulţi Moşi Crăciuni aduşi într-o capitală europeană. În rest, la lucruri palpabile, concrete – mai puţin. A, ba da: a mai tăiat şi câteva pagini ale unor proiecte începute de alţii. Pare, totuşi, că bucureştenii au acceptat de două ori această păcăleală. Pentru dumneavoastră: acum, aveţi de prezentat o platformă şi de venit cu nişte promisiuni, până la urmă, în faţa bucureştenilor. Credeţi că acest tip de candidat care vine cu aceste propuneri SF mai poate fi digerat de către oamenii Capitalei?
Cristian Buşoi: Nu. Cu siguranţă, nu. Şi cred că nu numai în Capitală; şi în România, oamenii s-au săturat de promisiuni fără acoperire şi de retorică goală. Sigur: mesajele politice sunt importante, mesajele anti-clasa politică pot fi importante sau de schimbare a clasei politice, ca să zic mai clar. Mesajele anticorupţie şi aşteptarea anticorupţie este, iarăşi, foarte importantă, mai ales în ceea ce priveşte gestionarea banului public de către cei care sunt puşi să gestioneze banul public, în timpul mandatului lor. Dar, dincolo de aceste aşteptări generale legate de profilul unui candidat – şi, sigur, dincolo de opiniile personale ideologice (pentru că, probabil, cei care au puternice opţiuni politice, cei care au votat PSD-ul, să zicem, sau PNL-ul, în mod constant, din ’90 încoace, vor avea şi o componentă politică înainte de a se uita la om) –, dar cei care vor face diferenţa şi majoritatea cetăţenilor vor dori să aibă perspectiva unor angajamente foarte clare şi a unor soluţii foarte clare. Chiar cred cu sinceritate acest lucru – nu doar pentru că aşa este şi felul în care eu sunt construit: a merge către concret şi a veni cu nişte soluţii, dar chiar am convingerea că oamenii aşteaptă acest lucru şi am, cel puţin, două speranţe în această direcţie: una este cea a alegerii domnului Iohannis (care a venit pe un mesaj decent, pe un mesaj de construcţie, pe nişte proiecte foarte concrete, pe o viziune despre România) şi felul în care – sigur – e bine perceput premierul Dacian Cioloş în toate sondajele de opinie şi în tot ceea ce vedem în jurul nostru, care este, tot aşa, un om construit pe proiecte, pe soluţii, pe lucruri care sunt de construcţie, şi nu de dărâmare. Autostrada suspendată, în mod clar, nu mai poate fi un proiect care să fie luat în serios, dacă cineva ar veni cu astfel de fantasmagorii. Eu mă străduiesc ca toate proiectele pe care le aduc în faţa bucureştenilor să fie foarte credibile şi să indice şi sursa de finanţare. Am vorbit şi eu de două proiecte mari, dincolo de lucrurile pe care trebuie să le facem: am vorbit de un spital mare de care are Bucureştiul nevoie, poate cel mai mare, am zis, din estul Europei, care să rezolve cele mai grave probleme de sănătate şi care – sigur – să poată să gestioneze şi anumite situaţii de maximă urgenţă sau de traumă colectivă, aşa cum s-a întâmplat de curând… Ar fi fost un proiect care ar fi fost astăzi în picioare, dacă asta ar fi fost voinţa politică. În ultimii şapte ani, din bugetul bucureştenilor, pe cele 19 spitale din Bucureşti şi pe Administraţia Spitalelor s-a cheltuit o sumă mai mare decât ar costa acest mare spital. Bun: sunt, poate, şi nişte lucruri care s-au făcut. Dacă intrăm foarte mult în amănunt: totuşi, aceste lucruri nu se compară cu beneficiul pe care l-ar fi adus dacă ne-am fi concentrat pe construirea unui nou spital şi o parte din cele 19 deja existente şi-ar fi găsit aici o casă nouă, într-un spaţiu propice, modern, cu circuite ale anului 2016 şi nu ale anilor ’80 sau ale anilor ’30 (pentru că încă sunt spitale care funcţionează în clădiri de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial), fără riscul infecţiilor intraspitaliceşti şi aşa mai departe. Şi – sigur – acest proiect de investiţie, care se întinde pe o perioadă nu foarte lungă (pentru că trebuie consolidarea clădirilor să o facem relativ repede) pe care o văd ca şi sursă din contractarea unui împrumut extern. Problema încălzirii o putem rezolva cu cele 180 de milioane de euro care deja ne sunt puse la dispoziţie, pe perioada 2014-2020, din fonduri europene, pentru reabilitarea ţevilor prin care circulă agentul termic şi care sunt în proprietatea Primăriei şi pe care le gestionează RADET-ul, iar marile lucrări de infrastructură şi celelalte măsuri care trebuie să decongestioneze traficul pot fi foarte bine gestionate din bugetul de aproape 1 miliard de euro al Capitalei din fiecare an, dacă aceste lucrări ar fi, cumva, gestionate mult mai eficient, mult mai pragmatic şi cu mai multă transparenţă şi corectitudine. Atunci, s-ar eficientiza foarte mult aceste fonduri şi am putea termina şi lucrările deja existente (sau cele care trebuiau începute – gen Prelungirea Ghencea sau Fabrica de Glucoză) şi am putea să mai facem şi alte câteva de lucrări care ar fluidiza traficul.
Dan Bucura: Voiam să continuu, dar m-aţi provocat cu ideea aceasta, cu spitalele şi m-aş întoarce în timp la o lege, la o modificare: şi anume, trecerea spitalelor către administraţiile locale. Şi poate comentaţi foarte pe scurt şi acest lucru, din ce punct de vedere: există primari care au înţeles importanţa unui spital în ograda lor şi s-au ocupat. Însă există şi primari care, având bugete pe mână, au crezut că e mai important să investească în panseluţe şi în spaţii verzi decât în spitale şi acest gen de edili au adus, practic, spitalele primite în bucătăria lor într-o stare deplorabilă. Credeţi că măsura a fost, totuşi, una bună, de trecere a acestor spitale către autorităţile locale?
Cristian Buşoi: Cred că, în sine, măsura a fost una bună, pentru că felul în care funcţionează sistemele sanitare şi spitalele în majoritatea ţărilor europene este de a aduce decizia cât mai descentralizat, cât mai aproape de comunităţile locale. Sigur că noi suntem foarte mult influenţaţi de sistemul francez care, cel puţin în sistemul de sănătate, este cel mai bun din lume. Şi acolo marile spitale universitare ţin de Autorité de Santé (de Autoritatea de Sănătate), care se regăseşte, în funcţie de fiecare guvernare, într-un minister separat sau într-un minister alături de Familie sau de Muncă, dar majoritatea celorlalte spitale sunt la departamente sau la comunităţile locale şi au responsabilitatea de a le asigura dotarea, de a le asigura susţinerea pentru cheltuielile de reparaţii şi aşa mai departe, urmând ca tot ceea ce înseamnă contractarea de servicii medicale (care înseamnă plata doctorilor şi a materialelor sanitare) să fie făcute din contractul cu sistemul de asigurări. În Franţa, sunt trei mari case de asigurări publice, plus foarte multe private, pentru restul de coplată; în România, sigur, e Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Deci sistemul nu e rău gândit, să ducă nişte spitale către autorităţile locale şi să rămână marile spitale universitare în subordinea Ministerului Sănătăţii, care să se ocupe de ele. Problema este că, la nivelul autorităţilor locale, în unele locuri fie nu au existat fondurile necesare (mai ales în localităţile mici), iar în alte locuri – aşa cum foarte bine spuneţi şi vă dau întru totul dreptate – şi eu cred că este exagerat să cheltuim în Bucureşti 600 de milioane de euro pe întreţinere de spaţii verzi şi pe panseluţe, mai ales că nu suntem un oraş turistic renumit prin parcurile sale şi prin… Pur şi simplu, cetăţenii şi eu şi dumneavoastră putem să suspectăm că, în spatele acestor priorităţi, stau alte interese şi, aşa cum foarte mulţi jurnalişti de investigaţie au arătat, panseluţele, arborii, lucrările de genul acesta sunt foarte greu cuantificabile, sunt foarte greu de demonstrat (s-au făcut, nu s-au făcut)… şi atunci aceasta cred că a fost o zonă gri în care s-au făcut nişte interese, în loc să mergem către investiţii spre infrastructura sanitară. Dar, cel puţin la Bucureşti, nu pot spune, nu pot afirma că nu s-au făcut investiţii în infrastructura sanitară, dar putem să ne punem întrebarea dacă aceste investiţii au fost cele mai eficiente, cele mai bine făcute. Avem, de exemplu, o investiţie mare în Spitalul Gomoiu. Nu vorbim de cel pe fonduri europene, de ambulatoriu; vorbim de refacerea spitalului. Da, dar, până la urmă, s-a terminat, aproape, clădirea, fără să se asigure racordul la sistemul de încălzire, a existat (nu ştiu dacă în această săptămână s-a rezolvat această problemă) pericolul de a se degrada, în timpul iernii, anumite lucrări), s-a crescut volumul şi numărul de paturi ale acestui spital, fără să existe nici cea mai mică siguranţă că vor putea fi primite în contractare de către sistemul de asigurări de sănătate, gândindu-se că fostul primar sau, poate, viitorul primar poate să facă presiuni politice pentru ca să schimbe cumva numărul de paturi contractabile sau să se găsească nişte soluţii… Adică şi aici lucrurile nu au fost făcute cu maximă eficienţă, în opinia mea. Iar în alte oraşe… Evident că acum mă interesează foarte mult Bucureştiul, dar sunt alte oraşe care au neglijat întru totul spitalele şi, exceptând, de exemplu, Timişoara (care e un oraş pe care-l cunosc foarte bine, care a investit în cele patru spitale aflate în subordine)… Probabil că mai sunt şi alte câteva, dar acestea sunt excepţii. Majoritatea consiliilor judeţene sau primăriilor au neglijat şi au văzut spitalul doar ca un loc în care să-şi numească un protejat politic, să trimită nişte firme-prietene care să presteze nişte servicii pe acolo, să folosească medicii pe acolo pentru propagandă politică… Din păcate, am observat şi acest fenomen şi este extrem de negativ. Dar nu ideea în sine a fost rea.
Dan Bucura: Aţi vorbit de descentralizare şi mă gândeam acum spre care model credeţi că ar fi mai interesant să mergem, în Bucureşti, legat de relaţia Primăria Capitalei-primăriile de sector: pe modelul în care să avem o Primărie a Capitalei-mamut, care să gestioneze cât mai mulţi bani şi care să vină cu proiecte, iar primăriile de sector să fie la nivel de implementare, să aibă bucăţica lor, sau invers: un sistem în care să dăm mai multă autoritate, mai mulţi bani, mai multă putere primăriilor de sectoare, iar Primăria Capitalei să fie un soi de arbitru, coordonator şi aşa mai departe în ecuaţia asta. Pentru că există zone în care competenţa s-a bătut cap în cap şi totdeauna un primar de sector a venit cu replica: „Trebuia să facă Primăria Capitalei” şi invers – Primăria Capitalei: „Era în sarcina primarului de sector”.
Cristian Buşoi: Eu cred că ar trebui să găsim o situaţie de echilibru, dar sigur să fie nişte lucruri foarte clar partajate, pentru ca să nu mai existe argumente pentru acest gen de ping-pong: „nu era treaba mea; era treaba primăriei de sector”. Primăria Capitalei este o instituţie extrem de complexă şi foarte importantă, la momentul actual, în care nu este încă acel mamut despre care spuneaţi şi care a înglobat şi toate atribuţiile primăriei de sector. Avem marile lucrări de infrastructură la Primăria Capitalei, avem sistemul de încălzire şi coordonare a RADET-ului, avem coordonarea sistemului de transport prin RATB, avem foarte multe atribuţii pe cultură (toate teatrele din Bucureşti, Direcţia de Monumente, Palatele Brâncoveneşti, avem câteva clădiri importante care se află… în general, tot patrimoniul Bucureştiului este la Primăria Capitalei şi sigur că unele sunt delegate în administrare către sectoare). Avem tot ceea ce înseamnă gestionarea asfaltării, întreţinerii tuturor lucrărilor care se fac pe arterele pe care circulă mijloacele RATB-ului, iar pe străzile secundare se ocupă primăriile de sector. Eu cred că acest model trebuie îmbunătăţit. Nu văd un sistem în care să centralizăm totul la Primăria Capitalei şi sectoarele să fie nişte executanţi, un fel de şase viceprimari de sector, poate nici aleşi indirect. Eu cred că şi la nivelul sectoarelor sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute… Cel puţin mare parte din relaţia cu cetăţenii ar trebui să se desfăşoare la nivelul sectoarelor şi să aibă atribuţiile pe care le au, dar să şi le facă aşa cum trebuie. Cred că pot fi anumite acţiuni care trebuie să fie făcute de către sectoare. Totul este ca să existe, totuşi, o sinergie, să existe o bună comunicare, care nu poate fi stabilită prin lege – buna comunicare există între nişte oameni decenţi, corecţi, care vor să meargă spre mai bine cu comunităţile pe care le conduc. Dar legea poate, însă, să stabilească foarte clar atribuţiile. Eu cred că modelul actual poate fi perfecţionat – că va fi forba de o lege a Bucureştiului, după modelul altor capitale europene, care au o lege specială de organizare a acelei capitale, că stabilim mai bine prin alte acte normative sau prin modificarea Legii administraţiei publice locale, lucrurile acestea nu sunt esenţiale unde facem acest lucru; important e să-l facem.
1.