Skip to content
Politică

Interlopul Sorin Udrea a fost arestat în Italia

Cunoscutul interlop timişorean Sorin Udrea, condamnat definitiv, în 10 martie, la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru mai multe fapte, a fost capturat de către poliţişti în Italia, urmând să fie cerută extrădarea sa, potrivit romaniatv.net.

Potrivit poliţiştilor din judeţul Timiş, liderul unei grupări infracţionale, interlopul Sorin Udrea, care în data de 10 martie a fost condamnat la şase ani şi opt luni pentru mai multe fapte, plecase în Italia cu o maşină chiar înainte ca magistraţii Curţii de Apel să pronunţe sentinţa în cazul său.

În 11 martie, poliţiştii timişeni au emis un mandat european de arestare pe nume său, Udrea fiind dat în consemn la frontieră, după ce nu s-a prezentat la penitenciar pentru ispăşirea pedepsei, şi nici nu a fost găsit la domiciliu.

Poliţiştii îl caută încă pe Viorel Cosma, cunoscut drept ”Vio Blondu”, un apropiat al lui Udrea, care, de asemenea, a fost condamnat şi nu s-a prezentat la penitenciar, nici el nefiind găsit la domiciliu.

Udrea a fost condamnat pentru de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă, şantaj, operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise, efectuarea fără drept de operaţiuni cu arme şi muniţii, complicitate la tălhărie, braconaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

De altfel, magistraţii Curţii de Apel Timiţoara au menţinut pedepsele şi în cazul complicilor lui Udrea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *