Clasa politică se reînnoiește pe zi ce trece cu diverse ”personalități”. Este și cazul formațiunii conduse de Nicușor Dan, Uniunea Slavați România, care s-a înnoit cu un nou președinte.
Este vorba despre Daniel Doboș, nou ales președinte al USR Turda, un individ care a făcut 14 ani de închisoare în Germania pentru o crimă dublă.
Într-o postare pe o pagină de socializare, în care anunța că în urmă cu câteva zile a fost ales președinte USR Turda, Daniel Doboș și-a expus un punct de vedere:
”Unele dintre legendele urbane sunt chiar adevarate. Am fost parasutist in Legiunea Straina, am fost Garda de Corp a unui om de afaceri Italian si da, mi-am utilizat chiar si arma din dotare. Am primit o alta identitate pentru ca in Romania comunista mi-a fost retrasa cetatenia. Pierre Dassilu exista. Sub acest nume am participat la misiuni de lupta…”.
Practic, anii de pușcărie încasați de la justiția germană nu justifică riposta legitimă în calitate de ”gardă de corp” – pe care o invocă Daniel Doboș în postarea/apărarea sa și nici nu explică cum, în calitate de ”gardă de corp”, a ucis două persoane, în două zile diferite.
Un reporter NCN a luat legătura cu Daniel Doboș și i-a cerut punctul de vedere, potrivit ZiardeCluj.ro
A rezultat un mini-interviu în care Daniel Doboș recunoaște că a ucis doi oameni și că a făcut închisoare pentru acest lucru.
E adevărat sau nu că ați ucis două persoane și ați făcut închisoare pentru asta?
Da.
Câți ani de închisoare ați făcut?
Mult prea puțini ca să fie relevant.
