Declarațiile ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, prin care acesta își reafirmă încrederea în activitatea DNA și a modului în care este condusă instituția au stârnit o replică virulentă din partea șefei Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gârbovan.
Aceasta afirmă că laudele și aplauzele pe bandă rulantă prezentate de diverși ambasadori occidentali sau de alte personaje influente din politica românească au dus la amânarea efectuării unor controale normale în activitatea DNA.
„DNA-ul a ajuns in aceasta criza pentru ca autoritatile statului – acelea in care zicea ambasadorul american ca are “incredere” – au evitat si ezitat prea mult sa isi exercite efectiv rolul de verificare si control, bazandu-si inactiunea tot pe declaratiile laudative ale ambasadelor, desi acestea nu au nici atributia legala si nici instrumentele necesare pentru o evaluare de profunzime a unei institutii sau a unui sistem de justitie dintr-o alta tara.
Altfel spus, mentalitatea institutiilor romanesti a fost de genul ca, daca ambasadele “lauda” si “aplauda”, noi nu putem spune ca lucrurile nu-s chiar asa pentru ca ne contrazicem “partenerii”.
Modul acesta tipic comunist, in care s-au prezentat bilanturi si discursuri glorioase in ropote de “aplauze”, care au ignorat insa cu totul orice tip de probleme, a adus DNA-ul in situatia critica de azi.”, arata președintele UNJR pe pagina sa de Facebook.
Dana Gârbovan amintește că la DNA nu s-a mai efectuat un control de fond de 10 ani, iar evaluarea cerută de ministrul Justiției din partea Inspecției Judiciare nu vizează decât activitatea pe ultimul an și jumătate, lăsând în beznă modul în care a fost gestionată activitatea DNA între 2009 și 2016.
„Incredere intr-o institutie poate fi pastrata numai la pachet cu responsabilitatea sa. Cu alte cuvinte, depinde direct de gradul de eficienta si profesionalism cu care autoritatile abilitate isi vor exercita atributiile de evaluare si control, daca o institutie ca DNA-ul va continua pe trendul descendent sau se va recredibiliza prin responsabilitate”, apreciază șefa judecătorilor din România.
