UPDATE 14:55
Guvernul a adoptat în ședința de joi ordonanța de urgență prin care Institutul Cantacuzino trece de la Ministerul Sănătății în subordinea Ministerului Apărării Naționale, potrivit unui comunicat trimis PSnews.ro în urmă cu puțin timp.
Iată precizările integrale ale Executivului:
„Institutul Naţional de Cercetare Medico-Militară „Cantacuzino” va fi înființat prin trecerea Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino” din subordinea Ministerului Sănătaţii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu patrimoniul şi personalul aferent. Decizia a fost luată de Guvern printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de astăzi.
Executivul își propune astfel să revitalizeze şi să dezvolte activitatea institutului, ca producător național de vaccinuri și alte produse biologice de uz uman, cu rol strategic în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri.
Prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi sănătatea publică reprezintă o problemă de siguranţă naţională. Previziunile privind evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României în următoarea perioadă impun operaţionalizarea capacităţilor naţionale de producţie a mijloacelor de imunoprofilaxie pentru siguranţa stării de sănătate a populaţiei.
Prin măsurile prevăzute în ordonanța de urgență aprobată se evită producerea unor disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi a unor perturbări grave, în situaţii de criză, de epidemii şi pandemii, care pot afecta atât sistemul naţional de sănătate publică, cât şi securitatea naţională a României.
De asemenea, măsurile vizează crearea unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţionale, precum și menţinerea la parametri normali a Colecţiei naţionale de culturi microbiene şi celulare (CNCMC), a Laboratorului cu nivel 3 de biosiguranţă (BSL 3), a Biobazei şi a Unităţii de intervenţie rapidă în urgenţe microbiologice şi bioterorism.
Astfel, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se aprobă, prin hotărâre de guvern, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino” (numit Institutul Cantacuzino), numărul maxim de posturi, precum şi sursele de constituire a veniturilor proprii.
Finanţarea Institutului Cantacuzino se realizează integral din venituri proprii, şi în completare din subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Sumele alocate de la bugetul de stat Institutului Cantacuzino nu se includ în creditele bugetare reprezentând 2% din PIB alocate anual Ministerului Apărării Naţionale şi sunt destinate efectuării cheltuielilor pentru realizarea activităţilor institutului.
Institutul Cantacuzino preia Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, prin protocol de predare-primire, încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei aprobate astăzi de Executiv. Protocolul de predare-primire va fi avizat de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale.
Personalul Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino” se preia cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data preluării. Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Personalul se compune din personal civil şi militar, cel civil beneficiind şi de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale, potrivit legislaţiei în vigoare.
Numărul maxim de posturi care va fi stabilit în hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Institutului Cantacuzino nu va fi inclus în numărul de posturi aprobat Ministerului Apărării Naţionale.
Institutul Cantacuzino se substituie în toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino” este parte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestora”.
–––––––––––
Miercuri se anunță o zi de foc pentru Institutul Cantacuzino: militarizarea fabricii naționale de vaccinuri este pe ordinea de zi a Guvernului.
Astfel, potrivit unui comunicat trimis joi PSnews.ro, în ședința Executivului ar putea fi adoptată ordonanța de urgență „privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei”. Mai precis, această OUG (în situația în care va fi emisă de către Guvern) va trece Institutul Cantacuzino din subordinea Ministerului Sănătății în cea a Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Proiectul (pe care îl puteți consulta integral atât AICI, cât și la sfârșitul articolului) prevede că „se înfiinţează Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino» denumit în continuare Institutul Cantacuzino, instituţie de drept public care desfăşoară activităţi de interes strategic în domeniul asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 103, sectorul 5, prin preluarea patrimoniului, personalului şi activităţii Institutului Naţional de Cercetare «Cantacuzino», aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, care se desfiinţează”.
Palatul Victoria precizează că această mutare este motivată inclusiv de prevenirea unor atacuri teroriste și sporirea capacității de a face față așa-numitului „război hibrid”.
„Din cauza suportului inadecvat (financiar, administrativ, logistic) a fost perturbată activitatea de diagnostic microbiologic al bolilor infecţioase, cu impact major asupra sănătăţii publice, al bolilor infecţioase emergente/reemergente, de detecţie şi de identificare a agenţilor biologici implicaţi în accidente sau atacuri teroriste”, reclamă Guvernul, menționând totodată „ameninţările războiului hibrid şi necesitatea creării unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţionale”.
Mai mult: Executivul avertizează că „neadoptarea imediată a acestor măsuri generează disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi perturbări grave, în situaţii de criză, de epidemii şi pandemii, ce pot afecta atât sistemul naţional de sănătate publică, cât şi securitatea naţională a României”.
În altă ordine de idei: cabinetul Mihai Tudose dă asigurări că sumele prevăzute pentru Institut nu vor afecta pactul național vizând alocarea a 2% din PIB pentru apărare.
„Sumele alocate de la bugetul de stat Institutului Cantacuzino nu se includ în creditele bugetare reprezentând 2% din PIB alocate anual Ministerului Apărării Naţionale şi sunt destinate efectuării cheltuielilor pentru realizarea activităţilor prevăzute în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 2”, punctează Executivul.
La rândul lui, articolul 2 din prezentul proiect de OUG stipulează că „organizarea şi funcţionarea Institutului Cantacuzino, numărul maxim de posturi, precum şi bunurile proprietate publică a statului supra cărora va exercita un drept de administrare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, promovată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Totodată, Guvernul menționează că salariile personalului institutului nu vor fi modificate față de nivelul la care erau când „Cantacuzino” se afla în subordinea MS. Totuși, la angajații civili vor fi adăugați unii militari. Astfel, „numărul de posturi aprobat Ministerului Apărării Naţionale se majorează cu numărul maxim de posturi stabilit în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 2”.





