Skip to content
Politică

Opoziția iese la atac: moțiune împotriva unui ministru din guvernul Dăncilă

DC News

Opoziția iese din nou la atac împotriva Guvernului PSD. Mai mulți parlamentari ai PNL și PMP au depus miercuri la Senat o moțiune simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Conform News.ro, documentul intitulat „Absorbția banilor comunitari- o catastrofă marca PSD-ALDE” se află deja în posesia președintelui de ședință, senatorul PSD Claudiu Manda. Acesta a spus că va înainta documentul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

În textul moțiunii sunt precizate beneficiile pe care fondurile europene le au asupra investițiilor, scoțând în evidență faptul că în România, rata absorbției  a fost la finalul lui 2017 doar 10.1%.

„România are o şansă majoră de a se dezvolta şi de a deveni cu adevărat un stat european, cu un nivel de trai la nivelul statelor din Europa de Vest. Această oportunitate este oferită de fondurile europene, fonduri care pot contribui la creşterea calităţii vieţii românilor. Rata absorbţiei aferentă programării bugetare 2014 – 2020 a ajuns, la sfârşitul anului 2017, la doar 10,1%, majoritatea Programelor Operaţionale care gestionează Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii de care România beneficiază au avut rezultate catastrofale”, se arată în textul moţiunii.

Vina pentru acest procent scăzut este atribuită PSD-ului, despre care inițiatorii moțiunii afirmă că a favorizat „clientela de partid” în locul investițiilor.

„PSD împreună cu ALDE au fost mult mai interesate să ia măsuri în interesul clientelei de partid decât să pregătească investiţii şi să atragă fonduri europene. În acelaşi timp, funcţionărimea (numită politic, pe lângă cea cu atribuţii tehnice) din ministere  se mişcă încet, lunile trec, iar banii de investiţii nu ajung în ţară, România dezangajează anual sute de milioane de euro. Toate componentele societăţii româneşti sunt lezate puternic de lipsa infrastructurii publice, birocraţia excesivă şi de lipsa reală de interes pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene”, afirmă iniţiatorii moţiunii.

Dezbaterea moțiunii va avea loc pe data de 13 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *