Skip to content
Politică

O delegație a Consiliului Național al Republicii Slovenia, în vizită la CCIR

CCIR

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a primit joi vizita unei delegații formate din membri ai Consilului Național al Republicii Slovenia.

Delegația a fost condusă chiar de Președintele Consiliului Național, dl. Alojz Kovšca, conform unui comunicat al CCIR.

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat importanța pe care instituția la șefia căreia se află, o are în ceea ce privește promovarea acelor inițiative legislative ce au menirea de a dezvolta schimburile comerciale între companiile românești și partenerii externi.

„Legea privind Parteneriatul Public Privat, precum și Codul Fiscal sunt elemente care influențează evoluția schimburilor comerciale și pot dezvolta business-ul românesc. În prezent, schimburile comerciale ale României cu statele membre UE au o pondere de 70%, de 15% cu statele non UE și de 15% cu statele din restul lumii. Este nevoie de protejarea capitalului românesc și de acordarea unor șanse egale companiilor autohtone în licitațiile publice. Este nevoie de identificarea și implementarea unor proiecte fezabile care să fie negociate la nivelul UE, cum ar fi transportul de mărfuri pe fluviul Dunărea”, a spus Mihai Daraban.

Totodată, consilierul CCIR pe probleme de afaceri externe, Lazăr Comănescu, a vorbit despre importanța Forumului Inițiativa celor 3 Mări în ceea ce privește dezvoltarea comunității de business autohton, prin semnarea unui protocol de colaborare cu toate statele membre.

„Elementul cheie al Forumului Inițiativa celor 3 Mări va fi unul economic, iar CCIR este o platformă de networking foarte importantă care va facilita întâlnirile B2B din cadrul evenimentului. Astfel, vor fi consolidate relațiile bilaterale economice și comerciale dintre toate țările implicate”, a spus Lazăr Comănescu.

Puteți citi AICI comunicatul integral al CCIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *