Skip to content
Politică

Mircea Dumitru scoate în evidență problemele educației: Nu cred că cei de la putere le vor rezolva! EXCLUSIV

Valentin Popa și-a dat demisia joi din funcția de ministru al Educației. Învățămânul din România a fost adesea persecutat după anul 1989 de ignoranță sau de variile interese ale celor care s-au perindat pe la putere.

În acest context, redacția PSnews.ro l-a contactat vineri pe rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, pentru a-l întreba ce așteptări are de la cel care va fi desemnat pentru a ocupa postul de ministru al Educației. Fostul ministru al Educației din Guvernul Cioloș a atras atenția că este nevoie de cineva care să abordeze problemle învățământului „într-un mod sistematic, serios și foarte profesionist” o mare parte din acestea „neavând o condiționare ideologică sau ce ține de un partid sau altul”.

„Aștept în primul rând ca problemele pe care le cunoaștem de atâția ani să fie abordate într-un mod sistematic, serios și foarte profesionist, multe din aceste probleme neavând o condiționare ideologică sau ce ține de un partid sau altul. Este nevoie de un om de școală, un om care știe care sunt problemele sistemului și care ar trebui să încerce o rezolvare treptată a acestora, a precizat rectorul Universității din București.

Întrebat dacă guvernarea PSD-ALDE a reușit să facă pași în rezolvarea problemelor educației, Mircea Dumitru a atras atenția că cei de la putere „nu au reușit să le abordeze într-un mod serios și sistemic” și este foarte puțin probabil să o facă pe viitor.

„O mare parte din promisiunile pe care le-au făcut s-au dovedit a fi deșarte, nereușind să le rezolve. Cred însă că ar putea să aibă și persoane capabile care să se ocupe măcar de o parte din probleme și să le abordeze mai serios. Încrederea mea în capacitatea dânșilor de a le rezolva este mult mai scăzută acum. Nu este imposibil, dar este foarte puțin probabil având în vedere modul în care s-au aplecat asupra acestor probleme și faptul că nu au reușit să le abordeze într-un mod serios și sistemic”, a adăugat fostul ministru al Educației.

Mircea Dumitru a fost de asemenea chestionat care sunt problemele pe care Universitatea București le-a întâmpinat sub actuala putere. Rectorul Universității București a scos în evidență faptul că există o problemă în evaluarea școlilor doctorale, în corelarea gestionării finanțelor în raport cu cercetarea și calitatea acesteia. Mai mult, fostul ministru al Educației trage un semnal de alarmă că Universitatea București, Universitatea din Cluj și nu numai au fost afectate „de modalitatea lipsită de transparență în care au fost alocate fondurile în această toamnă și în mod special faptul că Ministerul Educației a redus finațarea de bază la universități foarte performante din România”. Astfel, acesta transmite că se așteaptă „o atitudine mult mai echilibrată și mult mai obiectivă față de universități și nu o atitudine care este bazată pe decizii conjuncturale sau decizii care uneori este clar că sunt motivate politic”.

„Noi urmăream și tot sistemul de învățământ superior din România urmărește o evaluare serioasă a școlilor doctorale și o corelare a folosirii resurselor financiare, care oricum sunt destul de scăzute, cu calitatea cercetării și cu calitatea activității din școlile doctorale. Așteptăm în continuare un proiect serios și credibil și o evaluare până la capăt a școlilor doctorale. De asemenea, trebuie să amintesc că am fost foarte afectați de modalitatea lipsită de transparență în care au fost alocate fondurile în această toamnă și în mod special faptul că Ministerul Educației a redus finațarea de bază la universități foarte performante din România. Mă refer la Universitatea din București, Universitatea din Cluj și alte universități care programe mai ales în domeniul științelor fundamentale, științelor sociale și umaniste. Așteptăm și o atitudine mult mai echilibrată și mult mai obiectivă față de universități și nu o atitudine care este bazată pe decizii conjuncturale sau decizii care uneori este clar că sunt motivate politic, a conchis Mircea Dumitru pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *