Skip to content
Politică

Dezvăluiri din dosarul unui greu al PSD. Cum s-a încercat ștergerea probelor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) prezintă noi detalii din dosarul unui greu al PSD. În motivarea condamnării Irinei Jianu și Miron Mitrea, ÎCCJ susține că fostul inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), a dispus distrugerea unor documente referitoare la lucrările efectuate la casa mamei lui Miron Mitrea, fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, susține Agerpres.

Anterior acestor fapte, Irina Jianu îi predase lui Mitrea mai multe acte falsificate, care ar fi avut rolul de a da o aparență de legalitate lucrărilor efectuate. Potrivit sursei citate, este vorba despre o factură din data de 20.12.2001 emisă de S.C. Vertcon S.A. Bacău, în valoare de 3,5 miliarde lei vechi (350.000 lei noi — n.r.), având atașate 12 documente tehnice (situații de lucrări și un centralizator), precum și patru chitanțe care atestau că mama lui Miron Mitrea a efectuat, în temeiul facturii, plăți însumând 1.584.886.000 ROL.

Inițiativa falsificării actelor anterior menționate a aparținut inculpatei Jianu Irina Paula, care începând cu luna februarie 2001, deși nu mai avea nicio calitate în cadrul S.C. Conimpuls S.A. Bacău și S.C. Vertcon S.A. Bacău, controla în fapt activitatea acestor două firme. Din dispoziția sa, periodic (lunar, uneori chiar săptămânal), nouă persoane cu funcții de conducere îi prezentau stadiile de execuție ale tuturor lucrărilor angajate de firme, situația cheltuielilor pe fiecare obiectiv, cât și a sumelor încasate de la beneficiari. (…) Pentru a ascunde, în contabilitate, cheltuielile făcute pentru executarea lucrărilor de construcție și amenajare a imobilului (…), în perioada 2001 — 2006, inculpata Jianu Irina Paula i-a determinat pe administratorii și pe unii angajați ai S.C. Conimpuls S.A. Bacău, S.C. Vertcon S.A. Bacău și S.C. Regal Glass S.R.L. Bacău să opereze înregistrări inexacte sau să omită efectuarea unor asemenea înregistrări în contabilitate, să falsifice documente contabile (situații de lucrări, devize ofertă, devize generale, chitanțe de încasare, dispoziții de încasare și facturi fiscale) și să le depună, ulterior, la compartimentele de specialitate„, se arată în motivare.

Anchetatorii au stabilit că urmele activității infracționale au fost șterse în anul 2004, la inițiativa Alinei Jianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *