Klaus Iohannis, ales preşedinte al României la scrutinul din 16 noiembrie 2014, şi-a început oficial mandatul duminică, 21 decembrie.
Preşedintele ales, Klaus Iohannis a depus jurământul duminică, la ora 12.00, în cadrul unei şedinţe solemne a Senatului şi Camerei Deputaţilor.
La şedinţa dedicată ceremoniei de învestire a lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României a luat parte şi soţia sa, Carmen Iohannis. Aceasta s-a aşezat lângă noul preşedinte al PNL, Alina Gorghiu, cu care s-a întreţinut pe toată durata ceremoniei.

