Fostul director al Institutului Cantacuzino Radu Iordăchel este urmărit penal în dosarul deschis la Parchetul instanţei supreme, privind datoriile acumulate de institut şi sistarea producţiei de vaccin antigripal, potrivit unor surse judiciare.
Oficiali din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au declarat marţi, pentru Mediafax, că a fost începută urmărirea penală în cazul lui Radu Iordăchel, fără a preciza care sunt faptele de care acesta este acuzat.
Potrivit unor surse judiciare, ancheta în acest caz vizează fapte de abuz în serviciu, în legătură cu datoriile acumulate de institut şi sistarea producţiei de vaccin antigripal.
Radu Iordăchel a demisionat, în 2 octombrie, de la conducerea Institutului Cantacuzino, după ce Guvernul a aprobat trecerea instituţiei din coordonarea Ministerului Sănătăţii la Ministerul Educaţiei şi în urma protestelor angajaţilor, care au cerut schimbarea acestuia din funcţie.
