Primarul din Năvodari, Nicolae Matei (PSD), reţinut, vineri, pentru fapte de corupţie şi care în luna aprilie a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare pentru dare de mită, decizie nedefinitivă, a fost eliberat din arest şi va fi cercetat sub control judiciar, informează Mediafax.
Matei a fost reţinut, vineri, pentru 24 de ore de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie, iar sâmbătă a fost prezentat Curţii de Apel Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.Instanţa a decis ca primarul din Năvodari să fie cercetat în libertate sub control judiciar. Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată de procurorii DNA, potrivit Mediafax.
O decizie similară a fost luată de Curtea de Apel Constanţa şi în cazul lui Isidor Gurgu, anchetat de DNA în acelaşi dosar.
De asemenea, în acelaşi dosar a fost reţinut pentru 24 de ore şi Isidor Gurgu, persoană fără calitate specială, acesta fiind acuzat de spălare de bani şi complicitate la tentativă de abuz în serviciu.
