Apple a fost amendată cu 1,1 miliarde euro în Franța, fiind acuzată de practici anti-concurențiale, a anunțat autoritatea de resort. AFP scrie că este cea mai dură amendă anunțată de autoritate, motivația fiind că încălcările au fost extrem de grave, potrivit hotnews.ro.
Apple și două companii partenere principale (care au primit și ele amenzi totale de 139 milioane euro) s-au înțeles astfel încât cele două companii distribuitoare să nu-și facă uneia alteia concurență. Practic prețurile au fost stabilite împreună. Cele două companii sunt Tech Data și Ingram Micro. Prima a fost amendată cu 76 milioane euro, iar cea de-a doua, cu 63 milioane euro.
Autoritatea franceză mai spune că așa-zișii distribuitori ”premium” nu ar fi putut, fără riscuri, să acorde reduceri sau să scadă prețurile, ceea ce a dus la o ”aliniere” a prețurilor între distribuitorii integrați ai Apple și cei ”premium”, independenți.
Apple a mai fost amendată și fiindcă a exploatat în mod abuziv în folosul său depedența economică a distribuitorilor premium și i-a supus unor ”condiții comerciale inechitabile și defavorabile în raport cu condițiile impuse distribuitorilor integrați.
