Sociologul Darie Cristea consideră că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova ”ne putem aștepta la orice”, dat fiind că diferența dintre cei doi candidați, Maia Sandu și Igor Dodon, este mică, iar scrutinul din țara vecină nu este ”cel mai corect și transparent”.
„Nu știu dacă este cel mai corect și transparent proces electoral și inclusiv din punct de vedere al numărării voturilor. Din punctul ăsta de vedere mi-e frică că ne putem aștepta la orice, oricum diferența dintre cei doi candidați nu este atât de mare, dar repet, sunt foarte multe variabile neașteptate și care nu au legătură cu campania”, spune sociologul.
De asemenea, Darie Cristea susține că, în cazul în care va câștiga Maia Sandu, în Republica Moldova „ar trebui să existe schimbări majore, pentru că asta s-a promis în această campanie”.
„Pe de altă parte, cred că este foarte complicat să transformi peste noapte o țară ca Republica Moldova, în contextul în care ea depinde mai mult de Răsărit decât de Uniunea Europeană. Acolo este vorba și de un tip de voință politică, dar nu doar din partea celor care guvernează, ar fi nevoie de un tip de voință politică și din partea publicului pentru a clarifica odată această opțiune dintre vest și est”, punctează acesta.
Despre relațiile Republicii Moldova cu România, sociologul susține că „o să vedem o reîntoarcere a unor relații mult mai bune” în contextul în care candidatul pro-european va câștiga mandatul pentru șeful statului.
„Relațiile dintre Republica Moldova și România se schimbă periodic, în funcție de cine e președinte, în funcție de cine asigură guvernarea, de cine are majoritatea în Parlament. România a avut întotdeauna o atitudine stabilă față de Republica Moldova, însă, pe partea cealaltă, vedem că există această dinamică în funcție de ce sezon politic aveam la putere. E clar că în Republica Moldova politica internă e extrem de contaminată de geopolitică.
Dacă ai un președinte pro-european și pro-român, măcar la nivel simbolic și de protocol o să vedem o reîntoarcere a unor relații mult mai bune între Republica Moldova și România. Pe de altă parte, depinde și de alte lucruri decât de funcția prezidențială, astfel încât, depinde de guvern, de cine asigură majoritatea în Parlament, alte lucruri de genul acesta”, a spus Darie Cristea, pentru PS News.
Maia Sandu a obţinut 36,16 % din voturile exprimate la secţiile de vot din Moldova la alegerile prezidenţiale de duminică, actualul preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon fiind pe locul al doilea, cu 32,61% din voturi, conform datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală după centralizarea proceselor verbale de la toate secţiile de vot din ţară, ceea ce înseamnă că ei vor intra în turul al doilea. În diaspora, după prelucrarea tuturor proceselor verbale, pe locul întâi se situează tot Maia Sandu – 70,12 %, urmată de Renato Usatîi – 17,25 % şi de Igor Dodon – 3,65%.
