Skip to content
Politică

CCR explică de ce va da decizia pe moțiunea de cenzură abia după Congresul PNL: Procedura a fost respectată

CCR Inquam Photos / George Călin

Judecătorii Curții Constituționale au emis un comunicat de presă în care au precizat că nu există nicio legătură între momentul în care vor dezbatere sesizările privind conflictul instituțional între Guvern și Parlament și Congresul PNL.

”Pentru corecta informare a publicului cu privire la cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională aflate, la această dată, pe rolul Curții Constituționale, facem următoarele precizări:

1. În data de 8 septembrie 2021, prim-ministrul României a transmis Curții Constituționale cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte. Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr.2764E/2021. Termenul stabilit pentru comunicarea punctelor de vedere ale părților aflate în conflict a fost stabilit pentru data de 15 septembrie 2021, iar termenul de judecată a fost ulterior stabilit pentru data de 28 septembrie 2021.

2. În data de 15 septembrie 2021, președintele Senatului a transmis Curții Constituționale cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și prim-ministrul României, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte. Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr.2799E/2021. Termenul stabilit pentru comunicarea punctelor de vedere ale părților aflate în conflict a fost stabilit pentru data de 29 septembrie 2021. Termenul de judecată urmează să fie stabilit ulterior, în conformitate cu art.35 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv „la data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict.”

Așadar, procedura de stabilire a datei pentru termenul de judecată are loc în intervalul a cel mult 20 de zile de la înregistrarea cererii, însă data efectivă a termenului de judecată, pentru care părțile aflate în conflict sunt invitate la sediu Curții Constituționale, va fi, evident, ulterioară celei în care acesta este stabilit de președintele Curții”, arată judecătorii Curții Constituționale.

Termen de judecată la 3 zile după congres

Conflictul juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, sesizat de premierul Florin Cîțu privind modul în care Parlamentul a declanşat moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR împotriva Cabinetului Cîțu, va fi judecat de Curtea Constituțională pe 28 septembrie, la trei zile după Congresul în care se va alege noua conducere PNL.

Modul „neconstituţional” în care Parlamentul a declanşat moțiunea de cenzură, un demers „cu consecinţe grave” asupra bunei desfăşurări a activităţii Executivului, a generat o situaţie juridică conflictuală între cele două puteri ale statului, arată guvernul în punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale referitor la sesizarea premierului pe tema moţiunii de cenzură USR PLUS – AUR. Guvernul susține că, dacă ar fi acceptată moțiunea așa cum a fost depusă, s-ar putea ajunge la „abuzuri din partea Parlamentului”.

Executivul solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unei situaţii juridice conflictuale de rang constituţional care s-a născut din încălcarea de către Parlament a dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură (nerespectarea condiţiei numărului minim de parlamentari necesar pentru a iniţia o moţiune şi lipsa verificării condiţiilor de validitate necesare pentru iniţierea moţiunii), respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată Guvernului ulterior datei depunerii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *