Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit marţi cu preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, susţinând că „România a fost și va rămâne cel mai apropiat și mai sincer prieten al R. Moldova”.
Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor a anunţat că „i-am transmis astăzi doamnei președinte Maia Sandu că vom spriji eforturile administrației domniei sale de întărire a instituțiilor statului în vederea continuării parcursului european.
Este nevoie de hotărâre și voință politică solidă pentru implementarea rapidă a reformelor de pe agenda europeană – care sunt de altfel reforme necesare pentru bunăstarea cetățenilor, pentru modernizarea și consolidarea stabilității Republicii Moldova„, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
El a avut marţi, la Palatul Parlamentului, o întâlnire cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită oficială la Bucureşti.
