Skip to content
Externe

Italia susține că își va respecta angajamentele în cadrul NATO privind criza din Ucraina: Orice agresiune împotriva Kievului va avea consecințe grave

facebook NATO

Italia îşi va respecta angajamentele în cadrul NATO în faţa crizei ucrainene, a declarat miercuri ministrul apărării, Lorenzo Guerini, făcând apel în acelaşi timp la un „dialog constructiv” între diferitele părţi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Alianţa a prevăzut o întărire a măsurilor de disuasiune pe flancul său estic, la care Italia participă. Dacă vor fi luate noi decizii, tot în cadrul strategiei NATO de disuasiune, Italia va aduce o nouă contribuţie şi îşi va îndeplini angajamentele, reafirmând valoarea coeziunii Alianţei, în special dând asigurări ţărilor membre din flancul estic”, a declarat ministrul italian.

Potrivit acestuia, în paralel cu reafirmarea urmăririi liniei adoptate de NATO, Italia favorizează şi încurajează toate eforturile şi instanţele de dialog deschise cu Rusia.

„Niciunul dintre noi nu vrea să alimenteze tensiunile, dorim toţi, dimpotrivă, menţinerea şi punerea în aplicare a unui dialog constructiv. Orice agresiune împotriva Kievului va avea consecinţe grave”, a subliniat el.

În ultimii ani, Italia a întreţinut cu Rusia relaţii mai liniştite decât vecinii săi europeni, mai ales când la guvernare s-a aflat coaliţia între Liga (de extremă dreapta, condusă de Matteo Salvini) şi Mişcarea 5Stele (antisistem). Fostul prim-ministru Silvio Berlusconi, care a dominat viaţa politică din Italia în ultimele decenii, nu a ezitat niciodată să-şi afişeze ostentativ prietenia cu Vladimir Putin.

Sosirea la putere a lui Mario Draghi în februarie 2021 a schimbat datele problemei, noul premier adoptând în mod hotărât o poziţie pro-atlantistă. Un episod de răcire a relaţiilor a fost consemnat la sfârşitul lunii martie 2021, când Italia a expulzat doi funcţionari ruşi acuzaţi de spionaj.

Rusia continuă acumulările sale de trupe la granița cu Ucraina și în regiunea Mării Negre, deși afirmă că nu plănuiește să atace Ucraina, în timp ce SUA, aliații din NATO și Uniunea Europeană fac apel la detensionarea situației. Moscova a transportat echipament militar în regiune și a comasat peste 125.000 de soldați la granița cu Ucraina, iar Statele Unite, Marea Britanie și țările baltice au promis și trimis arme defensive Ucrainei.

NATO a anunțat că aliații și-au plasat forțele în așteptare și trimit nave și avioane de vânătoare suplimentare ca parte a dislocărilor militare nord-atlantice din Europa de Est, consolidând disuasiunea și apărarea aliată în timp ce Rusia își continuă consolidarea militară în Ucraina și în jurul acesteia.

Pe fondul concentrării de trupe rusești în regiune, Spania trimite nave de război și ia în calcul trimiterea de avioane de luptă în Marea Neagră, iar Franța va desfășura nave și avioane în apropiere de România.

De asemenea, Ţările de Jos trimit două avioane de luptă F-35 în Bulgaria din aprilie pentru a sprijini poliţia aeriană NATO din regiune şi pun în aşteptare o navă şi unităţi terestre pentru Forţa de reacţie a NATO, condusă anul acesta de Franța.

Moscova a transmis în decembrie Washingtonului o serie de cereri, în special încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor acestei alianţe din statele care au aderat la ea după 1997, inclusiv România, însă discuţiile iniţiate pe 10 ianuarie la Geneva, continuate la nivelul Consiliului NATO-Rusia, sub egida OSCE și la o întâlnire ulterioară între șefii diplomațiilor americană și rusă nu au condus la niciun rezultat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *