Skip to content
Constanța Știri locale

Prefectura Constanţa va ataca în instanţă investiţia privată de pe plaja Corbu

adevarul

Prefectura Constanţa va ataca în instanţă autorizaţia de construire a complexului imobiliar de pe plaja Corbu, în urma unui raport transmis de către Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Conform publicaţiei „Dobrogea Live“, Instituţia Prefectului a decis atacarea în instanţă a autorizaţiilor. „Instituţia pe care o reprezint va ataca în instanţă, astăzi sau mâine, autorizaţia de construire. Inspectoratul de Stat în Construcţii a invocate motive de natură tehnică. Motive pe care trebuie să ni le asumăm pentru că este un act venit de la o instituţie care este abilitată să facă aceste constatări, iar noi trebuie să introducem acţiunile în cauză“, a declarat prefectul Silviu Coşa.

În vreme ce turiştii care vin să campeze pe plaja Corbu, una din ultimele colţuri virgine de pe litoralul românesc, sunt hăituiţi şi primesc amenzi, autorităţile au dat toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru ridicarea unui complex turistic pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Astfel, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare urmează să se ridice un sat de vacanţă compus din 24 de căsuţe cu regim de înălţime p+1, restaurant, SPA, drumuri şi parcări, titularul proiectului fiind SC Logis Project SRL, potrivit adevarul.

Teodosie Gabriel Marinov, noul guvernator al ARBDD, spune că a descoperit că planul urbanistic zonal s-a avizat în perioada 2015 – 2016, atunci când s-a luat în discuţie lotizarea pentru amenajarea unui sat de vacanţă cu specific pescăresc. Ulterior, suprafaţa de 30 de hectare a trecut din extravilanul în intravilanul Primăriei Corbu şi s-a depus documentaţia pentru obţinerea avizelor necesare.

  „La dezbaterile publice organizate, nu s-a prezentat niciun ONG de mediu, însă la un interval scurt de timp, au fost transmise titularului proiectului, respectiv Logis Project, puncte de vedere negative din partea unor membri ai consiliului ştiinţific al ARBDD. Trecând peste poziţia specialiştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, studiile de evaluare au decis că noile construcţii au un «impact nesemnificativ asupra mediului»“, dezvăluie Marinov.

Conform OUG nr. 57/ 2007, „sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot genera poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activităţi au un efect semnificativ“. Cu toate acestea, APM Constanţa a emis autorizaţia de mediu şi în toamna anului trecut a început organizarea de şantier pe teritoriul rezervaţiei.

1 comentariu la “Prefectura Constanţa va ataca în instanţă investiţia privată de pe plaja Corbu

  1. In curte la tine poate sa vina sa se campeze oricine cu cortul? Nu, pentru ca sari 5 m in sus cum sa iti deranjeze proprietatea. Același lucru se întâmpla si pe acele plaje. Te Câmpeni doar in zone amenajate, nu unde te trezesti si lași in urma munți de gunoaie si nevoi. Nu faceți decat sa încurajați si sa dati apa la moara ca fiecare are dreptul sa facă ce vor. Mai putin cei care lupta sa autorizeze si sa construiască ceva legal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *