Skip to content
Internațional

Dmitro Kuleba: Germania şi Franţa au făcut o greşeală strategică când nu au permis Ucrainei să adere la NATO în 2008

kyivindependent.com

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat pentru postul de televiziune NBC că a fost o „greşeală strategică” din partea Germaniei şi Franţei să nu permită Ucrainei să adere la NATO în 2008, relatează CNN.

„Dacă am fi membri NATO, acest război nu ar avea loc”, a spus Kuleba într-un interviu acordat duminică, în cadrul programului de televiziune ”Meet the Press” al postului NBC, potrivit CNN.

”Greşeala strategică care a fost făcută în 2008 de Germania şi Franţa, care au respins eforturile Statelor Unite şi ale altor aliaţi de a aduce Ucraina în cadrul alianţei, este ceva pentru care plătim”, a subliniat oficialul ucrainean, potrivit sursei citate de News.ro. „Nu Germania sau Franţa plătesc costul pentru această greşeală, ci Ucraina”, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *