Skip to content
Politică

UPDATE Radu Pricop, audiat la DNA

UPDATE ora 12.33

Potrivit unui comunicat de presă al DNA se arată faptul că procurorii anticorupție „au dispus extinderea efectuarea urmăririi penale față de inculpatul PRICOP RADU PETRU, avocat în cadrul Baroului București, (cercetat sub control judiciar), cu privire la săvârşirea infracțiunii de instigare la infracţiunea de fals în declaraţii”.

„În completarea comunicatelor nr. 636/VIII/3 din 30 martie 2015, 638/VIII/3 și 646/VIII/3 din 31 martie 2015, 670/VIII/3 din 03 aprilie 2015 și 924/VIII/3 din 19 mai 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea efectuarea urmăririi penale față de inculpatul PRICOP RADU PETRU, avocat în cadrul Baroului București, (cercetat sub control judiciar), cu privire la săvârşirea infracțiunii de instigare la infracţiunea de fals în declaraţii.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul Pricop Radu Petru, în contextul unor discuţii, i-a oferit inculpatului Lucinschi Sergiu ca soluţie pentru obţinerea unei sume de 2.000.000 euro de la un om de afaceri, încheierea cu acesta din urmă a unui contract de împrumut.
Concret, inculpatul Lucinschi Sergiu trebuia să declare, în mod nereal, în faţa notarului public că, în perioada 2008-2010, ar fi dat omului de afaceri suma respectivă, cu titlu de împrumut.
Prin această conduită, inculpatul Pricop Radu Petru l-a instigat pe celălalt inculpat să comită infracţiunea de fals în declaraţii, consumată la 17 martie 2015, cu ocazia încheierii contractului respectiv.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Pricop Radu Petru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art.307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicatul DNA.

Radu Pricop, ginere fostului Președinte Traian Băsescu este audiat la Direcția Națională Anticorupție. Pricop a ajuns împreună cu avocatul său la DNA, potrivit B1 Tv.

Radu Pricop a fost pus în data de 3 aprilie sub control judiciar şi are interdicţie să părăsească ţara, el fiind urmărit penal pentru complicitate la şantaj, în dosarul în care Sergiu Lucinschi este acuzat că a constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro.

De specificat faptul că marți Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea efectuarea urmăririi penale față de Sergiu Lucinschi (cercetat sub control judiciar), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de  fals în declarații și  participație improprie în forma instigării, la infracțiunea de fals intelectual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *