A fost alertă în Drobeta Turnu Severin, după ce un bărbat de aproximativ 60 de ani a decis să își pună capăt zilelor într-un mod agresiv: s-a aruncat în fața unui tren de călători.
Pasagerii povestesc, speriați, că și-au dat seama ce s-a întâmplat doar în momentul în care trenul s-a oprit, notează antena3.ro.
La fața locului s-au deplasat echipaje de salvatori.
La sosirea medicilor și a cadrelor SMURD, bărbatul se afla în stop cardio-respirator.
”SMURD a intervenit pentru resuscitarea bărbatului timp de 45 de minute, dar, din păcate, nu s-a putut face nimic”, a declarat Ion Marian Glăvan, plutonier adjunct la ISU Mehedinți.
În acest caz, a fost demarată o anchetă pentru a se stabili ce anume l-a împins pe bărbat la comiterea unui asemenea gest extrem, fiind deschis un dosar de cercetare penală.
Traficul feroviar a fost întrerupt, pe parcursul cercetărilor.
