La 3 februarie 2009, statul român a obţinut o hotărâre de răsunet la Curtea Internaţională de Justiţie în procesul de delimitare a platoului continental al Mării Negre. Din suprafaţa totală de 12.000 de kilometri pătraţi, România a obţinut 9.700 de kilometri pătraţi.
După ce negocierile de jumătate de secol între România şi URSS iniţial şi ulterior Ucraina au eşuat, la 3 februarie 2009, judecătorii de la Curtea Internaţională de Justiţie au acordat României aproape 80% din zona aflată în dispută, adică 9.700 de kilometri pătraţi de platou continental şi zonă economică exclusivă.
Ucraina plecase de la premisa că are dreptul la o suprafaţă mai mare a platoului continental, în funcţie de lungimea ţărmului. Vecinii noştri voiau următoarea împărţire: şase părţi ei şi o parte România. Numai că ei măsuraseră şi ţărmurile golfurilor şi limbilor de pământ, în contradicţie cu prevederile Convenţiei Drepturilor Mării, care prevedea clar faptul că se măsoară doar ţărmurile relevante. Cum nu s-a ajuns la niciun compromis, la 13 septembrie 2004, Bogdan Aurescu, actualul ministru de Externe, a semnat cererea de sesizare pentru declanşarea procesului de la Haga.
Echipa de negociere a fost condusă de Bogdan Aurescu. Tot el a rostit pledoaria finală în faţa magistraţilor de la Haga. „A fost cea mai bună soluţie de delimitare maritimă pe care a obţinut-o vreodată un stat. Consider că a fost cel mai important dosar de care m-am ocupat“, a mărturisit el.
Bogdan Aurescu a participat din anul 2000 la negocieri, fiind şeful delegaţiei sau adjunct pe parcursul anilor. „Având experienţa de la CEDO, eu fiind agent, ştiam tot ceea ce conţineau dosarele de pe vremea în care negociam cu URSS-ul“, a declarat Aurescu pentru Adevărul. Echipa pe care a condus-o a fost formată din maximum 20 de persoane. A avut lângă el experţi cartografi şi în specialişti în resurse minerale, scrie adevarul.ro.
Cu mâinile strânse şi cu lacrimi în ochi
După patru ani cât a durat procesul, tot el a susţinut şi pledoaria finală de la Haga: „Domnule preşedinte, încheiem aşa cum am început: cu dreptul internaţional. Dreptul internaţional este suveranul absolut pe care toţi actorii şi toate acţiunile comunităţii internaţionale ar trebui să îl urmeze şi să îl respecte. Cuvintele inspirate ale lui Nicolae Titulescu, a cărui prestigioasă efigie se află nu departe de această Mare Sală a Justiţiei, în apropierea Palatului Păcii, îmi vin în minte: el definea suveranitatea statelor ca fiind «grevată de o ‚servitute internaţională în favoarea păcii şi a dreptului internaţional»“.
Pentru prima dată, mâinile au început să-i tremure. S-a prins de pupitru şi a continuat. Echipa prezentă avea lacrimi în ochi. „Citesc, pe rând, fiecare dintre coordonatele liniei, cu grade, minute şi secunde, care reprezenta soluţia cerută de România Curţii. Pe ecran, din acele coordonate pe care le rosteam atent, cu ritmul vocii măsurat de emoţie, una după alta, linia României prindea contur, încet, dar sigur. Totul, dar absolut totul, după atâta efort, oboseală şi îndârjire, se concentra doar în acea linie, se reducea numai la acel contur“, scrie Bogdan Aurescu în cartea „Avanscena şi culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat“.
Primele hărți
Fostul ofițer de marină Eugen Laurian a făcut parte din echipa de negociere şi apoi din cea care a adus dovezi la proces. În calitate de specialist pe probleme de hidrografie şi topografie, a întocmit primele hărţi care au stat la baza dosarului de negociere. Fostul ofiţer de marină, care a navigat pe vedetele dragoare şi blindate de pe Dunăre şi care a deţinut şi funcţia de conferenţiar universitar la Academia Militară Generală, a pornit de la zero în această luptă cu Ucraina. „Am făcut două variante de delimitare a platoului continental şi am cerut mai mult decât ceea ce am obţinut la Haga. Cu echipa mea de trei oameni am întocmit toate hărţile, schiţele şi am făcut calcule de susţinere a variantelor noastre. Am întocmit peste 1.700 de pagini“, îşi aminteştea el.
Din păcate, nu a fost prezent la Haga atunci când s-a citit hotărârea finală. „Ieşisem la pensie şi nimeni nu mi-a plătit deplasarea. Regula era ca fiecare minister să-şi plătească oamenii din echipă. Dar am aflat de la televizor decizia şi mi-am dat seama imediat pe unde treceau coordonatele“, spune el.
Harta care arată delimitarea platoului continental al Mării Negre. Linia albastră reprezintă pretenţia Ucrainei, linia roşie – pretenţia României, iar linia verde este linia de delimitare stabilită la Haga.
Din aceeași echipă a făcut parte şi constănţeanul Octavian Buzatu, specialist la Direcţia Hidrografică Maritimă din Constanţa. „A fost o decizie logică, dar care a avut nevoie de 60 de ani pentru a trasa o linie imaginară pe o hartă“.
O rundă de negocieri se purta în România, iar următoarea în Ucraina. „În funcţie de nivelul la care se discuta, întâlnirile aveau loc între consilieri sau reprezentanţi ai Ministerului de Interne, Ministerul Apărării Naţionale, ai Agenţiei de Resurse Minerale“, spune Octavian Buzatu. Când se discutau probleme de decizie politică, se întruneau politicienii.
Întregul articol poate fi citit aici
