România a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de 7,8 care a avut loc luni dimineață. Trei aeronave care au la bord 60 de salvatori, patru câini antrenați pentru căutări după cutremur și șapte tone de echipamente au plecat spre Turcia de la baza aeriană 90 din Otopeni.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a precizat că, în momentul în care prima aeronavă se va întoarce în România vor fi aduşi în ţară cei 10 români, 9 studenţi şi profesorul lor, care sunt la o bursă Erasmus acolo.
„Ne-am oferit disponibilitatea şi pentru alte state de a evacua cetăţeni europeni, cetăţeni aflaţi pe teritoriul Turciei. Absolut toate aceste ajutoare se coordonează prin acest mecanism european de protecţie, România este un furnizor de protecţie civilă la nivel european, România este respectată prin profesionalismul salvatorilor, la nivel european. Toate cele trei aeronave care sunt cu echipamente deplasate în Turcia pot fi folosite pentru aducerea în România a cetăţenilor care au nevoie de acest lucru”, a spus ministrul.

La rândul său, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat că echipa de salvatori este autorizată de Naţiunile Unite, fiind pregătită pentru intervenţii internaţionale.
„Am oferit sprijinul prin Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, prin care s-a primit solicitarea din partea autorităţilor turce. Am fost acceptaţi. Am fost a doua echipă acceptată, după Olanda, pentru trimiterea de echipe de căutare, salvare”, a spus Arafat, pe aeroportul Otopeni.

Arafat a menţionat că Forţele Aeriene Române din cadrul Ministerul Apărării au pus la dispoziţie trei avioane, care vor transporta 7 tone de echipamente de căutare-salvare, inclusiv corturi şi mâncare, deoarece echipele vor trebui să fie complet independente pentru o perioadă de cel puţin 14 zile.
„Primele două avioane (…) vor face două ore şi jumătate până la punctul unde vor ateriza, care este aeroportul din Adana, după care al treilea avion, la diferenţă de vreo două ore, va pleca cu restul echipamentelor”, a spus el.


