Dragii mei, a venit și momentul ăsta. Momentul în care pot scrie „am avut dreptate”. Că am avut, clar, acum vreo șapte zile, când mă îndoiam că Pițurcă ar fi fost în stare să penetreze mafia pandemiei și să ia potul cel mare: Romarm.
În caz că ți-ai deschis mai târziu sinapsele, iată faptele: pe la sfârșitul lui ianuarie, pe Pițurcă l-a luat garda pentru că a vastangit pandemia. Numa’ oameni corecți și numa’ politicieni onești am avut la butoane doi ani, am fi primit și trofeul Fair-Play dacă nu era Pițurcă cu tranzacțiile lui dubioase. Așa ne-au zis statul român și presa, la unison.
Degeaba a ieșit subtilul Pițurcă cu sofisticata afirmație: „ce, mă, ați înnebunit la cap? ce măști, ce afaceri am făcut io, mă?”. Procurorii s-au ținut tari, că avem probe, avem martori, avem cutare, iar presa la fel, că uite bravii procurori, uite coruptul.
Până ieri. Când niște judecători s-au uitat pe dosarul ăla, pe probele alea faimoase și au zis: aoleu, cine v-a lucrat aici? ce control judiciar, că din ce aveți aici nu se înțelege că Pițurcă a făcut ceva nasol.
Așa că – și acum mă parafrazez singur, s-a terminat recreația. Cum ar zice Andrew Tate, reintrăm din Matrix. România n-a fost jefuită de Pițurcă în timpul pandemiei. E din nou plauzibil că jaful a fost făcut de o mafie la care participă toți șefii de servicii secrete, politicieni și medici.
Suntem din nou în punctul în care știm că suntem furați și mințiți în fiecare zi, fără să știm de cine. Știm doar că-s oculți, puternici și malefici. Aaaaltceva, dom’le. Că ne făceam de râs în Europa dacă se demonstra că un fotbalist (nu mai e nevoie de epitete, am scris deja „fotbalist”) ne dă crăcane la toți, ca la Urziceni.
