Un proiect legislativ inițiat de 19 senatori liberali și unul social-democrat prevede ca salariații să primească liber cu ocazia zilei de naștere. Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, unul dintre inițiatori, a explicat la „Puterea Știrilor” motivele care au stat la baza acestei propuneri. Potrivit lui Fenechiu, de regulă oamenii își serbează ziua de naștere și la locul de muncă, împreună cu colegii, ceea ce „generează un anumit tip de atenuare a capacității de muncă a entității în care lucrează”. „Omul este principala resursă a societății și eu zic că trebuie să ne gândim la om”, a adăugat liberalul.
”Feedbackul nu a fost unul unitar la inițierea proiectului pentru că, una peste alta, în România lucrurile merg așa cum merg. Pe de o parte, indiscutabil, toți cei care ar fi beneficiat de acest proiect privesc cu simpatie proiectul. Pe de altă parte, cei care ar trebui să suporte consecințele proiectului, și aici mă refer în special la investitorii din zona privată, au avut rezerve care pornesc de la faptul că este încă o zi liberă pe care angajatorul urmează să o plătească.
Eu cred că e bine să discutăm despre această temă, pe care o consider importantă. Spunem de foarte multă vreme că în centrul activității se regăsește omul. Omul este principala resursă a societății și eu zic că trebuie să ne gândim la om. Și mă gândesc la om în felul următor, o dată pe an este ziua lui, poate pică într-o zi lucrătoare sau într-o zi nelucrătoare. Dacă pică într-o zi lucrătoare, eu cred că ar fi bine să beneficieze de o zi liberă. Dacă pică într-o zi nelucrătoare atunci sunt două ipoteze, cei care sunt născuți în zi de sărbătoare legală au ziua de sărbătoare legală liberă. Dacă pică sâmbăta sau duminica, lucru care se întâmplă o dată la 7 ani, pentru că o dată cu evoluția datelor din calendar ajungem să sărbătorim în fiecare zi a săptămânii.
De ce merg eu pe varianta asta? Ce se întâmplă în ziua de naștere a omului? Păi omul, de regulă, se sărbătorește, de cele mai multe ori, împreună cu colegii. E o zi în care, de principiu, prezența omului la locul de muncă, uneori, generează un anumit tip de atenuare a capacității de muncă a entității în care lucrează. Pe de o altă parte, e o chestiune în care eu nu cred că respectăm suficient personalitatea omului să îi acordăm o zi liberă. Acolo unde discutăm de foc continu sau de zone în care nu poate fi acordată ziua liberă, cred că putem să acordăm o zi plătită.
Cred că nu există nicio problemă în sensul acesta și este dovada faptului că societatea pune în prim plan omul și este interesată ca o zi importantă în viața fiecărui om, aniversarea lui, să beneficieze de o recunoaștere sub forma unei zi libere”, a declarat liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, la Puterea Știrilor.
Ce prevede proiectul de lege
Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care propun ca persoanele salariate să primească liber cu ocazia zilei de naştere.
Propunerea legislativă, iniţiată de 19 senatori liberali şi unul social-democrat, completează în acest sens art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii.
Potrivit proiectului, „persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere”.
„Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi – instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective”, arată iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.
De asemenea, aceştia menţionează că faptul că salariatul va şti că va avea o zi liberă de ziua lui de naştere îi va oferi acestuia „posibilitatea de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate” şi astfel „se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local”.
„Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii”, au mai apreciat iniţiatorii.
Ei au arătat că angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficialul europeană de statistică.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
