Skip to content
Bistrița-Năsăud Știri locale

VIDEO Un drum din Bistriţa-Năsăud, surpat pe o lungime de 30 metri în urma ploilor abundente

Drumul comunal care leagă comunele Rodna şi Măgura Ilvei din judeţul Bistriţa-Năsăud s-a surpat, duminică, pe o lungime de 30 de metri, circulaţia fiind oprită, potrivit datelor comunicate de primarul din Rodna, Valentin Grapini.

Zona se află sub cod portocaliu de ploi, iar precipitaţiile căzute în ultimele zile au dus la alunecarea unei porţiuni din acest drum comunal, notează Agerpres.

Primarul Grapini a precizat că a anunţat Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Poliţia despre situaţia creată şi a dispus oprirea circulaţiei pe acest tronson.

Drumul comunal Rodna – Măgura Ilvei a fost modernizat cu fonduri europene în valoare de 2 milioane de euro, recepţia lucrărilor având loc în anul 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *