„Pe 16 februarie 2022, cercetătorul Radu Cupcea, colaborator LARICS, publica un articol intitulat „Un istoric austriac ne spune că românii au devenit pro-ruși. Minte!”. Motivul a fost apariția în spațiul public a unor afirmații enorme făcute de un controversat istoric austriac (de origine elvețiană), Oliver Jens Schmitt, după care „niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc”. Nici mai mult nici mai puțin. Nu exista nicio argumentare pentru asta, nicio cercetare, nicio analiză – doar o declarație bombastică și apodictică. Radu Cupcea a contestat o asemenea afirmație aducând drept argument cel puțin trei sondaje de opinie publicate în România (vezi aici), inclusiv cele elaborate de LARICS, unde se vede limpede că „Rusia sau Vladimir Putin se află astăzi, în percepția publicului românesc, la cele mai joase scoruri în ceea ce privește încrederea sau adeziunea”.
În plus, autorul își exprima și surprinderea că profesorul austriac de la Universitatea din Viena caută obsesiv paiul din ochiul românilor, dar nu vede ditamai bârna din ochiul… austriecilor, despre care nu a suflat o vorbă, nici când era vorba despre influența rusească, nici despre dezinformarea rusă, nici despre, în general, influența Kremlinului în societatea austriacă.
Consecința? Istoricul Oliver Jens Schmitt se enervează și, drept replică, scrie un articol cu un titlu pompos ca o teză de doctorat – „Influența Rusiei lui Putin în România”. E drept că o epuizează în 2-3 pagini de banalități preluate din alte surse, fără nicio cercetare în plus și fără nicio analiză proprie. Nu e nimic nou și nici de interes acolo, doar umplutură pentru o miză mai adâncă, respectiv să dea replica ideologică la articolul din LARICS. De aceea ne vedem, din nou, obligați să revenim cu câteva precizări.
De data aceasta, finale.
Cu musca pe căciulă
E interesant și amuzant cum se simte istoricul austriac cu musca pe căciulă. Asta se simte imediat de la începutul articolului.
Un exercițiu de captatio benevolentiae nu strică, așa că istoricul de la Viena începe textul despre „Influența Rusiei lui Putin în România” prin a ne arăta cum influențează Moscova societatea din… Austria. Adică tocmai ce îi reproșa colaboratorul nostru Radu Cupcea în replica sa: „De ce se transformă istoricul austriac în Radio Erevan și face aceste manipulări? Nu știm. Dar, poate că nu ar fi rău, ca în loc să bată câmpii despre România și despre atitudinile publicului românesc, să ne clarifice mai bine ce e cu „chestiunea austriacă” în 2023 și atitudinea publicului și a politicienilor de acolo față de… aceeași Rusie și același Vladimir Vladimirovici? Cum explică Oliver Jens Schmitt ce se întâmplă acolo? De unde simpatiile acestea neostoite ale austriecilor față de Moscova?”
Este exact ce face în replica sa! Și, nu-i așa, obiectiv ca tot… austriacul (fie și de adopție), Schmitt purcede cu analiza propriei societăți.
Nice try, domnule Schimtt. Doar că nu ține. Corect, credibil și obiectiv era să o fi făcut fără să vă spunem noi asta.
Un Pristanda al sociologiei
Și acum, după acest ocol pentru exhibarea „obiectivității”, revine la chestiune. Și iată ce spune: „Grupul de lucru LARICS al Academiei Române, care a criticat vehement remarca mea…, se bazează pe un sondaj de opinie care pretinde (subl.n) că arată cote scăzute de simpatie pentru Rusia lui Vladimir Putin”. Și continuă, savant: „Ca întotdeauna, în cazul sondajelor de opinie, este nevoie de compararea mai multor studii pentru a obține o imagine mai amplă”.
În treacăt fie spus, atunci când a făcut afirmația despre români că ar fi cei mai pro-Putin și pro-Rusia, dl. Schmitt nu a invocat niciun sondaj de opinie, darămite să le mai și compare! Acum le-a descoperit brusc și ne explică doct ce și cum este cu deoscopia. Dl. Schmitt a descoperit, subit, nuanțele!
Dincolo de faptul că LARICS este al ISPRI, nu al Academiei Române, „probitatea” istoricului din Austira ne obligă la precizări. În primul rând, sondajul de opinie nu „pretinde” – chiar așa arată datele”.
Articolul integral AICI.
