UPDATE
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a părăsit miercuri Rusia după o vizită de stat în care a avut întâlniri care au durat ore bune cu omologul său rus Vladimir Putin, căruia i-a prezentat planul său de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi cu care a încheiat acorduri politice şi economice importante, transmite EFE.
Potrivit agenţiilor de presă ruse TASS şi RIA Novosti, Xi a primit salutul gărzii de onoare înainte ca avionul său să decoleze de pe aeroportul Vnukovo-2 din capitala rusă.
Potrivit imaginilor difuzate de mass-media ruse, Xi a fost însoţit la aeroport de vicepremierul rus Dmitri Cernişenko, acelaşi oficial care l-a întâmpinat luni, la sosire.
Liderul chinez a urcat scările avionului prezidenţial şi apoi s-a întors pentru a-i saluta pe cei prezenţi la aeroport, scrie agerpres.ro.
În timpul vizitei sale de stat în Rusia, efectuată în perioada 20-22 martie, Xi s-a întâlnit cu Putin în două rânduri, prima dată pentru o întrevedere informală şi a doua oară pentru negocieri oficiale.
În a doua zi a negocierilor de la Kremlin, marţi, Putin i-a oferit lui Xi o cină de stat cu un meniu compus din tradiţionalul borş de sfeclă, revendicat deopotrivă de Ucraina şi de Rusia.
Banchetul a avut loc la Palatul Faţetelor, după ce ambii preşedinţi au cinat în ajun singuri la Kremlin.
În meniul de marţi s-au regăsit, ca antreu, crochete cu crab de Kamceatka şi ulei de trufe, urmate de borşul de sfeclă, fel de mâncare pe care, în iulie 2022, UNESCO a decis să-l protejeze, înscriindu-l cu caracter urgent drept Patrimoniu Cultural Imaterial după o campanie ucraineană intensă, notează EFE. Cu toate acestea, Kremlinul nu s-a sfiit să-i prezinte şefului de stat chinez acest borş ca fiind rusesc.
Papilele gustative ale lui Xi s-au delectat şi cu o salată de păstrăv de Karelia şi castraveţi, halibut de Murmansk pe pat de legume, biftec de carne de vită cu piure de cartofi afumaţi şi spumă de zmeură, potrivit agenţiei oficiale TASS.
Atmosfera a fost întreţinută de pianistul Denis Maţuev care a interpretat lucrări ale compozitorului rus Serghei Rahmaninov.
Ştire iniţială
Ţările occidentale vor analiza cu siguranţă fiecare detaliu al discuţiilor dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin – doi dintre cei mai puternici, dar şi mai secretoşi lideri din lume – , în condiţiile în care Putin caută sprijinul lui Xi pentru invazia din Ucraina şi ajutorul Chinei pentru a umple golurile din economie lăsate de sancţiunile occidentale radicale, relatează Reuters.
Experţii în limbaj corporal spun însă că liderul chinez Xi Jinping a părut mai relaxat şi mai dominant decât omologul său rus Vladimir Putin la prima lor întâlnire televizată de luni din cadrul vizitei de stat a lui Xi la Moscova.
Karen Leong, director general al companiei Influence Solutions, cu sediul în Singapore, a remarcat că Xi l-a devansat pe Putin cu o fracţiune de secundă atunci când i-a întins mâna, sugerând că „deşi este cel care vizitează Moscova, el este cel care va prelua conducerea în această relaţie”.
Louise Mahler, un expert australian în limbajul corporal şi în comportamentul liderilor, a avut o opinie similară, observând că Xi şi-a pus mâna peste cea a lui Putin, ceea ce ar putea indica, de asemenea, o măsură de dominare în această relaţie.
Atunci când au stat împreună în faţa presei pentru schimbul de replici politicoase, prin intermediul traducătorilor, salutându-se reciproc cu „dragă prietene”, Mahler a observat că Putin s-a aplecat, şi-a mişcat piciorul, şi-a strâns pumnul şi s-a uitat la podea, sugerând o agitaţie subiacentă. Xi, între timp, părea „relaxat şi încrezător”.
Leong a observat aceleaşi ticuri la Putin, contrastând cu un comportament relaxat în aparenţă. „Dacă îl compari cu Xi, Xi este omul de stat calm”, a spus ea. „Are multă gravitate, un contact vizual excelent, se uită la Putin aşa cum se uită un frate mai mare la un partener mai mic, mai tânăr”, spune experta.
Putin, în vârstă de 70 de ani, este, de fapt, cu câteva luni mai în vârstă decât Xi şi a stat la putere de două ori mai mult decât el.
Totuşi, Leong spune că şi Xi s-a trădat că a simţit, la rândul lui, o anumită presiune, clipind neobişnuit de des în timpul întâlnirii.
Kim Hyung-hee, director al Korea Body Language Lab, a declarat că strângerile cordiale de mână şi faptul că de multe ori cei doi au încercat să evite contactul vizual direct au arătat că întâlnirea era o miză importantă pentru amândoi. „Au aşteptări mari în legătură cu întâlnirea. Puteţi vedea tensiunea acolo – şi ştiţi că nu există prieteni adevăraţi în politică”, a spus expertul, informează news.ro.
