Cotidianul „Libertatea”, condus de Cătălin Tolontan, l-a acuzat, la începutul anului trecut, pe ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, că ar fi făcut „propagandă plătită pentru compania chineză Huawei”. Un an mai târziu, însă, remarcă jurnalista Sorina Ruxandra Matei pe pagina sa de Facebook, același cotidian Libertatea publică un advertorial al aceleiași companii chineze Huawei. Mai mult, plătește și pentru promovarea acestuia pe rețelele de socializare.
„Facts:
1. 4 ianuarie 2022. „Petre Dobrescu” de la Libertatea, preluând G4 Media, îl acuză în scris pe Adrian Câciu (PSD, min Finanțelor) că a făcut „propagandă plătită pentru compania chineză Huawei”. A primit bani pentru advertoriale.
2. 13 aprilie 2023. Libertatea, prin Ringier Advertising, publică un advertorial plătit, marcat publicitate, al companiei chineze Huawei. „Audiobookurile, prietenul de nădejde al creativității și inamicul îmbătrânirii creierului”.
3. 26 aprilie 2023. Libertatea, promovează în regim de publicitate, prin contul de Facebook, advertorialul companiei chineze Huawei.
4. 28 aprilie 2023. Libertatea începe să ruleze o campanie plătită pentru același advertorial Huawei, potrivit Meta.
5. 1 mai 2023 (ieri după amiază). Libertatea își șterge cu totul campania făcută prin Meta pentru Huawei, dar articolul rămâne în ziar. https://www.libertatea.ro/publicitate-advertorial/audiobook-urile-prietenul-de-nadejde-al-creativitatii-si-inamicul-imbatranirii-creierului-4512811
„Petre Dobrescu” oare ce zice că avem noi aici?”, scrie Sorina Matei.





