Lumea Justiției publică în exclusivitate înregistrarea audio a discuției dintre Cristina Guseth, directoarea Freedom House, ONG finanțat de rețeaua Soros și marile ambasade, și procurorul DNA Cristian Ardelean, în prezent la Parchetul Tribunalului Bihor, în care se punea la cale atacarea mediatică a președintei Curții de Apel București, Lia Savonea. Este vorba despre înregistrarea audio a discuției din 4 iunie 2019, când Cristian Guseth incită la linsarea în presă a Liei Savonea (la acea dată președinta CSM), prin intermediul jurnaliștilor de casă ai DNA: „Dacă nu este deloc f….a în presă, asta face ce vrea”.
Înregistrarea audio se află la dosarul penal deschis de SIIJ împotriva procurorilor Cristian Ardelean și Ciprian Man, foști procurori la DNA Oradea, stenograma discuției fiind deja dată publicității miercuri, 3 mai 2023.
Interceptarea telefonică se află ca probă în dosarul penal care a fost deschis pe numele procurorilor DNA Cristian Ardelean și Ciprian Man, de la DNA Oradea. Acum, Ardelean lucrează la nivelul unui parchet județean.
În discuții, sunt pomenite numele unor jurnaliști, precum Liviu Avram de la Adevărul, sau Ionel Stoica, care este consilierul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.
CSM a dispus sesizarea Inspecției Judiciare
Ca urmare a prezentării acestor stenograme în mass media, Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu și a dispus declanșarea unei inspecții, din partea Inspecției Judiciare.
„Având în vedere gravitatea afirmațiilor lansate în spațiul public, cu privire la colaborarea dintre procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și jurnaliști, în vederea publicării unor articole defăimătoare referitoare la un judecător, Consiliul Superior al Magistraturii solicită Inspecției Judiciare să deruleze, cu maximă operativitate, cercetările care se impun, necesare pentru protejarea efectivă a independenței justiției și pentru garantarea respectării drepturilor cetățenilor la o justiție dreaptă”, se arată în comunicatul CSM.
Citiți articolul integral AICI.
