Skip to content
Politică

ANALIZĂ Manipulare marca AUR: Cum încearcă partidul lui Simion să discrediteze o lege care își propune să prevină separarea copiilor de familiile din medii defavorizate

en.idi.org.il

UPDATE

Proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie a fost adoptat de Camera Deputaților cu 222 de voturi pentru, 48 contra și două abțineri. Proiectul de lege a fost pretextul pentru care AUR a protestat miercuri atât în fața Palatului Parlamentului, unde George Simion s-a urcat pe gard, iar doi deputați au fost agresați. Aceasta, deși actul normativ a fost avizat favorabil de unul dintre deputații AUR, Dan Tănasă, în calitate de președinte al comisiei Egalitate de șanse.

–––––––––––––––––-

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat recent un proiect de lege care încearcă să ajute copiii din medii defavorizate. Concret, inițiativa are ca scop prevenirea separării copilului de familiile din medii vulnerabile care nu își permit creșterea acestuia din considerente financiare. Așa cum arată și Ministerul, citând datele Eurostat, 8 din 10 copii români din familii vulnerabile nu au mâncare, haine sau încălțăminte.

Obiectivul legii este tocmai de a preveni separarea copilului de familie, fiind o mână întinsă părinților aflați în situații dificile. Potrivit Art. 1 din lege prevenirea separării copilului de familie, are la bază următoarele coordonate: „a) promovarea principiului interesului superior al copilului și a respectării drepturilor copilului; c) promovarea, cu prioritate, a valorilor familiale, a menținerii în familie a copilului expus riscului de separare de familie”.

Prin urmare, legea spune clar care sunt prioritățile, respectiv drepturile copilului și prevenirea separației acestuia de familie. Mai mult, așa cum menționează Ministerul Familiei, în redactarea legii acesta fost deschis la propuneri venite din partea terților: „Nici un text nu este perfect și oricând pot fi aduse modificări pentru a-i sprijini și mai mult pe copiii României. Avem toată deschiderea pentru a face împreună, toate forțele politice din Parlament și societatea civilă, o lege mai bună”.

Cu toate acestea, AUR încearcă în mod activ să submineze acest proiect de lege, organizând proteste în stradă, care astăzi au devenit violente, și făcând propagandă pe rețelele de socializare. Narativul AUR poate fi rezumat în câteva cuvinte: Statul încearcă să fure copiii din familiile sărace prin proiectul de lege inițiat de Ministerul Familiei. Cu alte cuvinte, liderii AUR nu face decât să întoarcă pe dos adevărata semnificație a legii, adăugând tipicele teorii conspiraționiste și alarmând publicul cu scopul de a-l întoarce împotriva acestei legi. AUR ne spune prin vocile sale dominante că statul încearcă să fure copiii din familiile sărace, sperând să capitalizeze electoral de pe urma panicii publicului.

Dacă legea ar fi adoptată, în România ar urma să fie construite aproximativ 150 de centre de zi în care minorii aflați în categorii de risc ar putea mânca, face teme sau chiar ar beneficia de diverse ajutoare, precum pachete cu haine. Legea mai prevede înființarea Observatorului Național al Copilului pentru a ține evidența copiilor aflați în situații de risc. Acest Observator va funcționa sub controlul metodic al serviciilor publice de asistență socială.

Așa cum arată și Ministerul Familiei, la dezbaterile pe legea respectivă, liderii AUR au venit să facă scandal, aceștia nefiind în realitate interesați de un dialog pe tema respectivă sau de introducerea unor amendamente la legea în cauză. AUR demonstrează, prin acțiunile coordonate în stradă zilele acestea că nu este interesat de fapt de rezolvarea problemelor cu care se confruntă copiii din România (România este una dintre țările cu cel mai mare grad de excluziune socială din întreaga Uniune Europeană, potrivit datelor Comisiei Europene) ci este interesat în primul rând de asigurarea unui electorat solid pentru anul 2024. La fel ca și în alte ocazii configurarea acestui electorat se bazează pe o strategie de radicalizare prin minciună și pe adâncirea clivajelor sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *