Noul Centru european de competenţe în materie de securitate cibernetică a fost inaugurat la Bucureşti, în campusul Universităţii Politehnice. Este prima agenție UE cu sediul în România. Contactat de PS News, politologul Cristian Pîrvulescu a declarat că decizia oficialilor europene are la bază motive geopolitice: „Este vorba de apropierea de Ucraina, în primul rând, și de Republica Moldova. Republica Moldova va avea asistență, inclusiv din acest punct de vedere, din partea Uniunii Europene. Deci este absolut normal ca Uniunea Europeană să fie prezentă aici cu acest centru”.
Întrebat care sunt principalele impedimente în România atunci când vorbim de securitatea cibernetică, politologul a precizat că, în primul rând, „este vorba despre lipsa de responsabilitate a utilizatorilor privați, dar și a multor instituții în ceea ce privește asigurarea securității”.
„Pe de altă parte, ați văzut doar zilele trecute că site-ul Ministerului Educației a fost atacat și atacurile acestea vor continua. Asta pentru că nu se iau măsuri elementare în ceea ce privește protecția informațiilor. Nu mai discutăm despre persoanele private, despre utilizarea într-un mod absolut iresponsabil al unor rețele de tip telegram, TikTok ș.a.m.d. care permit obținerea de informații importante, nu legate de persoane, cât legate de comportamentul caracteristic unor categorii de vârstă sau unor categorii sociale în România, ceea ce vor permite, având în vedere modul în care inteligența artificială este folosită, manipularea pe viitor a acestor categorii. Cambridge Analytica este un avertisment important din punctul ăsta de vedere. Educația cibernetică este absolut necesară și educația pentru protecție cibernetică. Majoritatea românilor au în momentul de față smartphone. Știți foarte bine că acestea sunt extraordinar de expuse. Riscurile sunt extraordinar de mari și iată de ce este un semnal foarte important transmis prin mutarea acestei instituții la București”, a punctat Pîrvulescu.
Chestionat, de asemenea, dacă decizia de instalare a agenției în România va îmbunătăți relațiile cu celelalte instituții ale Uniunii Europene, Cristian Pîrvulescu a subliniat că „nu e nevoie de o instituție în plus pentru a avea relații mai bune”.
„România nu are relații proaste cu celelalte instituții europene. România nu are probleme. România nu este nici Ungaria, nici Polonia. România a respectat statul de drept. Are un statut cu totul special. Nu e nevoie de o instituție în plus pentru a avea relații mai bune. Totul depinde de competența Guvernului, de profesionalismul funcționarilor și, evident, de modul în care România este reprezentată în instituțiile europene. Deci nu cred că va avea un impact. Este important ca o astfel de instituție să fie prezentă în România. Este un semnal, mai ales în domeniul informaticii, România este totuși o țară semnificativă. Deja are o semnificație, dar nu schimbă relațiile României cu celelalte instituții, pentru că ele sunt așa cum e firesc instituțional. Uneori totul depinde de capacitatea reprezentanților României de a se coordona cu colegii lor din celelalte state și din instituțiile europene”, a mai spus politologul.
Prima agenție UE cu sediul în România
Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică a fost inaugurat, marţi, la Bucureşti, în campusul Universităţii Politehnice, cu participarea prim-ministrului Nicolae Ciucă şi a unor înalţi oficiali europeni, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
„Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică este responsabil cu gestionarea fondurilor UE pentru actualul buget pe termen lung al UE (2021-2027), în special cu adoptarea programelor de lucru în materie de securitate cibernetică, precum şi cu gestionarea proiectelor cibernetice din cadrul Programului „Europa digitală” şi al Programului „Orizont Europa”, conform comunicatului.
În plus, el va gestiona proiecte privind centrele de operaţiuni pentru securitate, în cadrul propunerii Comisiei de instituire a unui scut cibernetic european, şi va colabora cu o reţea de centre naţionale de coordonare în scopul creării unui ecosistem pentru inovare şi competitivitate în materie de securitate cibernetică în întreaga UE.
