UPDATE, ORA 20.29
Compania KMG International a precizat, sâmbătă seară, că accidentul de la Rafinăria Petromidia a avut loc la instalaţia de polipropilenă în cadrul unei manevre uzuale de lucru.
”În cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma Petromidia Năvodari, partea de petrochimie (instalaţia de polipropilenă – PP). Doi angajaţi ai Rompetrol Rafinare au fost afectaţi, în cadrul unei manevre uzuale de lucru – prepararea stabilizatorului pentru producţia de granule de polimeri”, a transmis, sâmbătă seară, compania KMG International, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că echipele de intervenţie private şi publice au fost la faţa locului şi au depus toate eforturile pentru stabilizarea şi salvarea acestora.
”În prezent, o persoană, care a răspuns manevrelor de resuscitare, a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, iar pentru a doua persoană a fost declarat decesul. Suntem alături de familiile colegilor noştri şi îi asigurăm de întregul suport al Rompetrol Rafinare”, a mai transmis compania.
Firma anunţă că a demarat o investigaţie internă şi colaborează strâns cu toate autorităţile competente, pentru determinarea cauzelor incidentului.
UPDATE, ORA 19.03
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au anunţat că un bărbat a fost declarat decedat.
“La data de 13 mai a.c., în jurul orei 17.15, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o rafinărie din oraşul Năvodari, s-ar fi produs un accident de muncă. Din primele informaţii rezultă că doi angajaţi ar fi căzut într-un rezervor de azot”, a transmis şi Poliţia Judeţeană Constanţa.
Sursa citată a precizat că cercetarea la faţa locului este în curs de desfăşurare.
ISU Constanţa a adăugat că una dintre victime, o femeie, a fost preluată de un echipaj şi va fi transportată la UPU Constanţa, inconştientă.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Două persoane au căzut, sâmbătă, într-un bazin, la Rafinăria Petromidia Năvodari. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri şi medicale. Victimele au fost scoase, dar sunt inconştiente.
”Intervenim la Petromidia, la 2 persoane căzute intr-un bazin”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa.
”Cele două victime au fost extrase, sunt inconştiente, primesc îngrijiri medicale la faţa locului”, a mai transmis ISU Constanţa, potrivit news.ro.
La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje medicale, dar şi 24 de pompieri cu mai multe autospeciale, inclusiv un echipaj CBRN.
